Apare o întrebare: Occidentul colectiv va face un pas înainte în angajamentul său de a sprijini Ucraina sau va accepta capitalurea?
Pe plan operațional, ruptura frontului de la Soledar marchează un punct de cotitură considerabil în operațiunile militare. Într-adevăr, după luni de război de uzură metodică, descoperirea tactică de la Soledar plasează Rusia în poziția de a se angaja în ofensiva decisivă. În acest sens, numirea șefului de stat major al armatei ruse, generalul Gerasimov, în funcția de șef al operațiunii și cea a generalului Surovikin în funcția de șef al operațiunilor aeriene, în timp ce rezervele rusești sunt acum pregătite de luptă, prefigurează o schimbare majoră în Strategia militară rusă și, eventual, o victorie rapidă a Rusiei la sol cu mult înainte ca tancurile grele promise să ajungă pe linia frontului.
Pentru Statele Unite urmate de câinii lor din Europa, a fost vorba până acum de a susține cât mai mult efortul regimului de la Kiev în vederea, credeau ei, de a obosi Rusia, insă fără a fi declarați oficial co-beligeranți. Prostia acestei tactici a făcut ca resursele militare ale țărilor NATO să fie epuizate sub loviturile artileriei și aviației ruse printr-un efect de bumerang, în același mod în care sancțiunile economice împotriva Rusiei s-au întors împotriva autorilor lor. Mai mult, având în vedere că armata ucraineană a suferit pierderi monstruoase încă de la început, ar avea nevoie de carne de tun proaspătă din altă parte, în speță din țările NATO. Polonia pare cea mai hotărâtă să-și măcelărească tineretul pe front.
La nivel geopolitic, Statele Unite au admis în cele din urmă, prin vocea unor înalți lideri militari și politici, că acest război a fost existențial pentru ei fiindcă este ultima scenă și ultimul act al unei schimbări de paradigmă geopolitică care a început acum cincisprezece ani. Prăbușirea Statelor Unite ca superputere globală se accelerează. Asistăm la o mișcare fundamentală în de-dolarizarea economiei mondiale și dezvoltarea rapidă a schimburilor economice între țările din restul lumii (în afară de Occidentul colectiv). Țările din Africa, America Latină, Orientul Mijlociu și Asia și-au ales tabăra politică. Dar dincolo de realitățile situației, aspectul psihologic al acestei schimbări de paradigmă este poate cel mai important.
Într-adevăr, sentimentul de superioritate al liderilor americani se bazează pe mitul excepționalismului care îi face să se simtă legitimi în postura de a prolifera ordine restului planetei și să pedepsească țările care refuză să li se supună. Scăldați în acest sentiment de superioritate care astăzi este mai mult fantezie decât realitate, neoconservatorii care se ocupă de viitorul Occidentului colectiv se joacă cu focul nuclear. Nici măcar nu este sigur că au evaluat corect puterea militară a Rusiei. Pentru Rusia, este vorba de a atinge obiectivele geopolitice ale acestei operațiuni evitând în același timp o escaladare care ar duce la o confruntare nucleară. Mergem pe coji de ouă.
Situație prezentată de Mihnea Codrescu Analist Geopolitic
Pe plan operațional, ruptura frontului de la Soledar marchează un punct de cotitură considerabil în operațiunile militare. Într-adevăr, după luni de război de uzură metodică, descoperirea tactică de la Soledar plasează Rusia în poziția de a se angaja în ofensiva decisivă. În acest sens, numirea șefului de stat major al armatei ruse, generalul Gerasimov, în funcția de șef al operațiunii și cea a generalului Surovikin în funcția de șef al operațiunilor aeriene, în timp ce rezervele rusești sunt acum pregătite de luptă, prefigurează o schimbare majoră în Strategia militară rusă și, eventual, o victorie rapidă a Rusiei la sol cu mult înainte ca tancurile grele promise să ajungă pe linia frontului.
Pentru Statele Unite urmate de câinii lor din Europa, a fost vorba până acum de a susține cât mai mult efortul regimului de la Kiev în vederea, credeau ei, de a obosi Rusia, insă fără a fi declarați oficial co-beligeranți. Prostia acestei tactici a făcut ca resursele militare ale țărilor NATO să fie epuizate sub loviturile artileriei și aviației ruse printr-un efect de bumerang, în același mod în care sancțiunile economice împotriva Rusiei s-au întors împotriva autorilor lor. Mai mult, având în vedere că armata ucraineană a suferit pierderi monstruoase încă de la început, ar avea nevoie de carne de tun proaspătă din altă parte, în speță din țările NATO. Polonia pare cea mai hotărâtă să-și măcelărească tineretul pe front.
La nivel geopolitic, Statele Unite au admis în cele din urmă, prin vocea unor înalți lideri militari și politici, că acest război a fost existențial pentru ei fiindcă este ultima scenă și ultimul act al unei schimbări de paradigmă geopolitică care a început acum cincisprezece ani. Prăbușirea Statelor Unite ca superputere globală se accelerează. Asistăm la o mișcare fundamentală în de-dolarizarea economiei mondiale și dezvoltarea rapidă a schimburilor economice între țările din restul lumii (în afară de Occidentul colectiv). Țările din Africa, America Latină, Orientul Mijlociu și Asia și-au ales tabăra politică. Dar dincolo de realitățile situației, aspectul psihologic al acestei schimbări de paradigmă este poate cel mai important.
Într-adevăr, sentimentul de superioritate al liderilor americani se bazează pe mitul excepționalismului care îi face să se simtă legitimi în postura de a prolifera ordine restului planetei și să pedepsească țările care refuză să li se supună. Scăldați în acest sentiment de superioritate care astăzi este mai mult fantezie decât realitate, neoconservatorii care se ocupă de viitorul Occidentului colectiv se joacă cu focul nuclear. Nici măcar nu este sigur că au evaluat corect puterea militară a Rusiei. Pentru Rusia, este vorba de a atinge obiectivele geopolitice ale acestei operațiuni evitând în același timp o escaladare care ar duce la o confruntare nucleară. Mergem pe coji de ouă.
Ca un bun strateg, Vladimir Putin știe că nu trebuie niciodată să-și încolțească adversarul, ci să-i lase întotdeauna o cale de ieșire "onorabilă", trasând în același timp linii roșii pentru a-i descuraja să facă prea mult, de exemplu, livrând tancuri grele în Ucraina, care operațional nu ar schimba situația, dar care ar putea fi considerat un act ofucial de co-beligeranță și ar permite Rusiei să lovească direct ținte de pe teritoriul american. Cam aici ne aflăm în acest moment. Acest joc care se desfășoară chiar acum este punctul cheie al schimbării paradigmei geopolitice. Este probabil ca Rusia să-și lanseze ofensiva decisivă în curând. Cum vor reacționa psihopații?
Situație prezentată de Mihnea Codrescu Analist Geopolitic
Comentarii
Trimiteți un comentariu