Europa pe care am cunoscut-o – sigură, coerentă, mândră de moștenirea ei – pare astăzi de nerecunoscut. Uniunea Europeană, acel proiect nobil născut din ruinele războaielor, a ajuns să se lupte cu propriii demoni. Și cel mai grav este că pare să fi uitat cum să lupte pentru propria supraviețuire. Aceasta nu este o criză bruscă. Este o destrămare lentă, auto-provocată. Birocrația de la Bruxelles își alimentează propriul colaps cu fiecare politică care, în loc să construiască, dărâmă: frontiere deschise fără discernământ, o agendă verde sufocantă și o retorică geopolitică moralistă care a izolat continentul exact când avea nevoie de alianțe pragmatice. Migrația și iluzia multiculturalismului, a fost primul pas spre fractură. În locul unei integrări reale, am asistat la formarea unor societăți paralele, enclave în care autoritatea statului se dizolvă. Politicienii ne vorbesc în continuare despre „diversitate” ca despre o virtute supremă, dar pe străzi crește tensiunea, iar în ...