Se zice că istoria nu se repetă, ci doar rimează. În România, însă, pare că istoria e pe repeat, ca un CD vechi uitat într-un casetofon politic din anii ’90. Zilele trecute, Nicușor ne-a ținut o pledoarie despre „influența președintelui în justiție”. Ceva între amintire și avertisment. Ooooo, micule Băsescu, încă nu te-am uitat! De la biluțele lui Ridzi până la spectacolele DNA live de pe treptele instituțiilor publice, ai fost dirijorul unei simfonii juridico-televizate care părea să reformeze, dar mai mult polariza. Apoi, în tăcerea post-Băsescu, a ars un club de rock. Și odată cu el, o generație întreagă a aflat că viața în România poate fi scurtă nu din vina destinului, ci a corupției de zi cu zi. Clubul Colectiv a devenit o rană deschisă în memoria colectivă, una care nu se închide nici azi, pentru că sistemul medical – „reformat” doar în PowerPoint – n-a primit altceva decât pansamente electorale. Și atunci au apărut „comuniștii moderni” din USR, veniți cu mânecile su...