Într-o epocă în care alegerile ar trebui să reflecte voința populară, Europa – și România în mod special – par să trăiască o realitate paralelă. Alegerile devin, din ce în ce mai mult, nu expresia liberă a unui popor, ci rezultatul unei inginerii geopolitice sofisticate. Cazul României este emblematic pentru această tendință. Votul diasporei, în special din Europa de Vest, a înregistrat scoruri zdrobitoare în favoarea candidatului pro-UE, Nicușor Dan, în unele cazuri atingând peste 80% – o omogenitate aproape neverosimilă. Republica Moldova a oferit un spectacol similar, cu o mobilizare anormal de intensă în rândul cetățenilor cu dublă cetățenie. Toate acestea indică un dezechilibru strategic, bine calculat și orchestrat din afara țării. Modelul este repetitiv și din ce în ce mai rafinat: un candidat cu poziții suveraniste apare și câștigă sprijin popular, doar pentru ca ulterior să fie neutralizat prin presiuni externe, campanii media, rețele ONG și mecanisme internațional...