Privind retrospectiv la istoria post-decembristă a României, nu putem să nu ne întoarcem, cu o neliniște crescândă, la cuvintele lui Mihai Eminescu scrise în februarie 1882. Deși aparțineau altui secol, altor vremuri, ele par să fi fost scrise ieri, cu o precizie tulburătoare: „Singura lor ţintă a fost de a se îmbogăţi, de a-şi crea sinecure şi averi; ei n-au avut nici o însemnătate politică, prin urmare nu culpabili, ci greşiţi sunt. Greşalele însă în politică sunt [...] crime.” Trei decenii și jumătate de tranziție continuă, de reforme începute și abandonate, de planuri mari pierdute între interese mici. În locul unei clase politice formate din oameni de stat, am avut — și avem — o succesiune de personaje care au înlocuit responsabilitatea cu improvizația, și viziunea cu oportunismul. E o realitate greu de acceptat: România a pierdut o șansă istorică. Nu o dată, ci de zeci de ori. Fiecare guvern care a preluat frâiele nu a construit pe temelia celui anterior, ci a reluat ...