Nicușor Dan reușește, din nou, să transforme o simplă ieșire la vot într-un mic spectacol al auto-referențialității. Declarația lui – „ Demult n-am mai votat pe altcineva în afară de mine ” – e genul de replică ce pare spusă cu naturalețea cu care un om își amintește ce a mâncat la micul dejun, dar care ridică o întrebare serioasă: cât timp poate un politician să joace aceeași carte a outsiderului „ pur ”, chiar și după ce a ajuns președinte? De la Primăria București și până la Cotroceni, Nicușor Dan a trăit o carieră politică construită pe ideea că el nu e „ ca ceilalți ”. În realitate, a devenit un fel de specie aparte: politicianul care nu se recunoaște ca politician, omul care își construiește imaginea printr-o permanentă delimitare de sistem, chiar și atunci când conduce o parte din el. Replica sa, aparent amuzantă, e însă simptomatică. Vorbește despre un președinte care își cultivă cu obstinație imaginea de candidat etern, de om „ singur împotriva tuturor ”, deși a câ...