Dragă cititorule, Dacă te numeri printre cei care l-au votat pe Băsescu, apoi pe Iohannis, care s-au înfierbântat pentru Nicușor Dan și, ca bonus, s-au vaccinat cu entuziasm fără să pună întrebări, e timpul să-ți spun ceva ce probabil nimeni n-a avut curajul să-ți spună până acum: ai fost păcălit. De fiecare dată. Și nu, nu te jignesc. Doar îți ofer o oglindă – una pe care ai refuzat mult timp să o privești. Ai votat cu „dreptatea” și ai primit dispreț. L-ai ales pe Băsescu sperând că va fi justițiarul providențial. Ce ai primit în schimb? Un oportunist, cu rădăcini în Securitate și cu apetit pentru haos și băutură. Dar ce e cu adevărat fascinant e că nu l-ai văzut așa în timpul mandatului, ci abia după. Când era deja prea târziu. Fenomen recurent, nu? Apoi ai crezut în imaginea „nemțeanului serios”. Ai fost fermecat de liniștea lui Iohannis, confundând tăcerea cu competența. Ai votat cu gândul că „e altceva”. Ce a urmat? Avioane private, lux, indiferență și o distanțare ci...