Dacă te numeri printre cei care l-au votat pe Băsescu, apoi pe Iohannis, care s-au înfierbântat pentru Nicușor Dan și, ca bonus, s-au vaccinat cu entuziasm fără să pună întrebări, e timpul să-ți spun ceva ce probabil nimeni n-a avut curajul să-ți spună până acum: ai fost păcălit. De fiecare dată. Și nu, nu te jignesc. Doar îți ofer o oglindă – una pe care ai refuzat mult timp să o privești.
Ai votat cu „dreptatea” și ai primit dispreț.
L-ai ales pe Băsescu sperând că va fi justițiarul providențial. Ce ai primit în schimb? Un oportunist, cu rădăcini în Securitate și cu apetit pentru haos și băutură. Dar ce e cu adevărat fascinant e că nu l-ai văzut așa în timpul mandatului, ci abia după. Când era deja prea târziu. Fenomen recurent, nu?
Apoi ai crezut în imaginea „nemțeanului serios”.
Ai fost fermecat de liniștea lui Iohannis, confundând tăcerea cu competența. Ai votat cu gândul că „e altceva”. Ce a urmat? Avioane private, lux, indiferență și o distanțare cinică față de tot ce înseamnă România reală. Iar din nou, revelația ți-a venit abia după ce omul a ieșit din peisajul electoral. De ce?
Când a venit pandemia, ai fost exemplul perfect de „cetățean model”.
Fără întrebări, fără dubii, fără rezerve. Ai acceptat un vaccin grăbit, promovat ca panaceu universal, fără să pui la îndoială nimic. Nu e vorba de negarea științei, ci de asumarea gândirii critice. Dacă pentru o simplă aspirină te documentezi, cum ai putut înghiți un „adevăr oficial” atât de facil?
Nicușor? Un alt miraj.
Ai vrut schimbare. Dar ai primit haos. Bucureștiul se degradează vizibil. Nu el e problema, ci tu, cel care ai confundat lipsa carismei cu profesionalismul, tăcerea cu luciditatea și aerul pierdut cu „non-corupția”. Dacă nu recunoști asta azi, o vei face cândva. De regulă, prea târziu.
Și-acum, în loc să înțelegi, reacționezi.
Cu furie, cu respingere, cu ironie ieftină. Pentru că durerea adevărului e mai greu de suportat decât confortul minciunii. Pentru că, în esență, te simți atacat. Nu de mine, ci de realitate.
Viața ta nu e cum ai visat-o. Salariul tău abia îți ajunge, trăiești în rate, în frici și-n iluzii. Ești pionul unui joc pe care nu-l controlezi. Sistemul care te folosește n-are nimic de-a face cu idealurile tale. Tu ești doar masa de manevră. Unelte precum tine sunt utile – dar niciodată respectate.
Și pentru securistul care citește asta:
Nu te-am uitat. Nu ești decât o umbră palidă a predecesorilor tăi. Ei măcar erau ticăloși inteligenți. Tu ești doar funcțional. Un executant cu ifose de „păzitor al democrației”. Când totul se va sfârși, vei fi la fel de gol pe dinăuntru ca și cei pe care îi manipulezi. Sărac cu duhul, și – paradoxal – cu buzunarul.
Nu-ți cer să fii de acord cu mine. Îți cer doar să gândești. Singur. Nu cu mintea gloatei, nu cu mintea trusturilor, nu cu mintea „trendului”. Dacă încă mai crezi că „ăilalți” sunt de vină, atunci ești exact ceea ce sistemul își dorește să fii: o piesă de schimb, reciclabilă și tăcută.
Cândva, s-ar putea să-ți amintești de aceste rânduri. Poate când va fi, din nou, prea târziu.
De Viorel NICOLAE
Comentarii
Trimiteți un comentariu