Factura pandemiei: cine plătește pentru greșelile și abuzurile puterii?

Astăzi, România se află în fața unei note de plată scandaloase: 564 de milioane de euro, cerute de Pfizer într-un proces care nu este doar juridic, ci profund moral și politic. O sumă uriașă, care riscă să fie suportată nu de cei care au decis, nu de cei care au semnat, nu de cei care au greșit — ci, din nou, de cetățenii români.

În depozite zăceau milioane de doze neutilizate, alte milioane au fost deja distruse, iar rata de vaccinare scădea dramatic. În aceste condiții, refuzul ministrului Alexandru Rafila de a mai prelua alte 29 de milioane de doze nu doar că a fost justificat, ci a fost un gest de responsabilitate. Iar astăzi, pentru acest gest, România este amenințată cu o sancțiune financiară colosală.

Dar adevărata întrebare nu este dacă Pfizer are sau nu dreptate contractuală. Adevărata întrebare este:

Cine a semnat aceste contracte absurde? Cine a comandat cantități uriașe fără evaluare realistă? Cine a transformat pandemia într-o oportunitate de îmbogățire?

Despre fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, cel aflat la originea multor decizii controversate, tăcerea este asurzitoare. Despre lanțul de decizie, despre responsabilii politici și administrativi, despre „consilierii” și intermediarii care au gravitat în jurul acestor contracte, nu aflăm nimic.

În schimb, știm un lucru: s-au cheltuit miliarde. Pe măști neconforme, pe izolete inutile, pe dezinfectanți la suprapreț, pe materiale sanitare cumpărate haotic, fără transparență, fără control, fără responsabilitate. În timp ce unii făceau averi peste noapte, alții mureau singuri, în saci de plastic, departe de familii, într-un sistem medical sufocat și dezorganizat.

Cine plătește aceste pierderi?

Cine suportă costurile depozitării și distrugerii dozelor nefolosite?

Cine va achita, dacă România pierde procesul, această jumătate de miliard de euro?

Răspunsul este același, dureros și revoltător: poporul român.

Deficitul bugetar care astăzi justifică tăieri, taxe și austeritate își are rădăcina adânc înfiptă în abuzurile pandemiei, în deciziile luate fără cap, în contracte opace, în risipa instituționalizată. Iar nota de plată continuă să vină.

Nu, nu putem uita. Nu, nu putem ierta. Și nu, nu putem accepta ca România să plătească la nesfârșit pentru incompetența, cinismul și lăcomia unor decidenți politici.

Este momentul unei anchete reale, complete și necosmetizate. Este momentul ca vinovații să fie identificați, trași la răspundere și obligați să returneze prejudiciile. Orice altceva înseamnă complicitate.

Pentru că o țară care nu își caută adevărul este o țară condamnată să își repete tragediile.

De Viorel NICOLAE