Imaginea președintelui României, Nicușor Dan, înconjurându-se de liderii NATO la fiecare summit internațional, devine tot mai familiară. De la strângeri de mână prea lungi până la așteptări vizibile lângă liderii „grei” ai lumii, totul pare să contureze o strategie clară: România trebuie să fie în poză — iar dacă nu e țara, măcar președintele.
Dar ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui comportament repetitiv?
O strategie de PR (prea) personal
În era imaginilor și rețelelor sociale, diplomația s-a mutat de multe ori în fața camerelor. Nicușor Dan înțelege foarte bine acest lucru și pare să mizeze intens pe prezența sa vizibilă în cercul liderilor occidentali. Pentru un politician fără experiență militară, fără un trecut diplomatic solid și fără o rețea internațională cunoscută, imaginea este totul.
Fiecare summit devine, astfel, o galerie de selfie-uri geopolitice, în care contactul cu Biden sau Macron devine aproape un act de legitimare.
Când nu te caută nimeni, te duci tu
Poate cel mai incomod adevăr este că Nicușor Dan nu este căutat activ de liderii lumii. Nu este Angela Merkel, nici Volodimir Zelenski, nici măcar Viktor Orban. Așa că trebuie să se implice, să inițieze, să se „bage în seamă” — altfel, riscă să rămână în fundal, lângă pancarte, steaguri și traducători.
Acest comportament poate trăda și o formă de nesiguranță profundă — dorința de a părea „egalul celor mari”, în ciuda faptului că realitatea politică îl poziționează mai degrabă ca observator decât ca jucător de forță.
România în căutare de atenție?
O altă lectură posibilă e că președintele transmite un mesaj simbolic: „România e aici, e activă, e prezentă.” Iar cum altfel să comunici asta mai bine decât prin prezența directă lângă actorii-cheie ai NATO?
Totuși, în lipsa unor inițiative diplomatice concrete sau a unor poziții asumate în marile dezbateri internaționale, riscul este ca imaginea să rămână fără substanță. Poți fi lângă Biden, dar dacă tot ce obții e o poză și un zâmbet, e puțin pentru o țară cu aspirații regionale.
Președintele actor sau lider strategic?
Mulți se întreabă dacă avem un președinte care joacă un rol sau unul care construiește o politică. Dacă dorința de a fi văzut nu vine la pachet cu o agendă coerentă, gesturile de PR pot deveni ridicole — sau, mai rău, pot fi interpretate ca disperare.
O țară ca România are nevoie de substanță, nu doar de apariții în fotografii. Iar liderii adevărați nu aleargă după camere — camerele îi urmează.
Dincolo de poze, rămâne tăcerea?
Poate că Nicușor Dan vrea cu adevărat să demonstreze ceva. Poate crede sincer că un președinte activ trebuie să fie vizibil și implicat. Problema apare atunci când implicarea se reduce la poziționări fizice, nu și politice.
Într-o epocă în care tăcerea costă, România are nevoie de o voce clară, nu doar de un chip prezent în cadru.
De Viorel NICOLAE
Comentarii
Trimiteți un comentariu