Europa pe care am cunoscut-o – sigură, coerentă, mândră de moștenirea ei – pare astăzi de nerecunoscut. Uniunea Europeană, acel proiect nobil născut din ruinele războaielor, a ajuns să se lupte cu propriii demoni. Și cel mai grav este că pare să fi uitat cum să lupte pentru propria supraviețuire.
Aceasta nu este o criză bruscă. Este o destrămare lentă, auto-provocată. Birocrația de la Bruxelles își alimentează propriul colaps cu fiecare politică care, în loc să construiască, dărâmă: frontiere deschise fără discernământ, o agendă verde sufocantă și o retorică geopolitică moralistă care a izolat continentul exact când avea nevoie de alianțe pragmatice.
Migrația și iluzia multiculturalismului, a fost primul pas spre fractură. În locul unei integrări reale, am asistat la formarea unor societăți paralele, enclave în care autoritatea statului se dizolvă. Politicienii ne vorbesc în continuare despre „diversitate” ca despre o virtute supremă, dar pe străzi crește tensiunea, iar în inimile oamenilor, nemulțumirea.
Agenda verde: când idealismul omoară economia iar UE a ales să conducă lupta climatică – singură.
În timp ce alte mari puteri globale prioritizează creșterea economică, Europa își închide fabricile, își penalizează agricultorii și își stoarce clasa de mijloc. Germania, cândva motorul industrial al continentului, revine la cărbune după ce a renunțat la nuclear. Pare absurd? Așa și este.
Greșeala rusească: un pariu pierdut pentru că, în loc să trateze Rusia ca partener strategic, Europa a ales o relație de confruntare. A tăiat legături esențiale pentru securitate și energie și a devenit dependentă de furnizori scumpi și instabili. În același timp, Rusia s-a repoziționat către Est, întărindu-și influența în afara sferei europene.
Ce vedem astăzi este o Europă marginalizată, un spectator al propriei irelevanțe. Bruxellesul încearcă să joace pe două fronturi: să mulțumească popoarele din interior și să fie un pion fidel pe tabla de șah a Washingtonului. În realitate, nu reușește nici una, nici alta.
Poate că această criză este un punct de cotitură. Poate că Europa va redescoperi pragmatismul, va reconstrui legătura cu realitatea și va învăța că ideologia fără discernământ este o otravă lentă. Dar timpul nu este infinit.
Vechiul Continent încă mai are o șansă. Întrebarea este: o va folosi?
Viorel Nicolae
Comentarii
Trimiteți un comentariu