Miercuri, 14 mai 2025. România e în plină campanie electorală, la doar două zile de turul decisiv al alegerilor prezidențiale. Și tocmai atunci, discret, dar sigur pe el, aterizează în București un personaj-cheie al serviciilor de informații europene: Nicolas Lerner, șeful DGSE – adică, pe scurt, „spionul numărul unu” al Franței.
Oficial, nicio vorbă. Neoficial, surse care știu ce spun, dar vor să-și păstreze anonimatul, vorbesc despre o întâlnire „de taină” cu șefii serviciilor secrete din România. Apoi, în aceeași zi, pleacă în Republica Moldova. Coincidență? Sau o misiune în doi timpi și trei mișcări pe axa București–Chișinău?
Contextul nu e deloc banal. Numele lui Lerner a apărut recent într-o acuzație grea: Pavel Durov, fondatorul Telegram, susține că acesta a cerut blocarea canalelor conservatoare românești în timpul campaniei electorale. Dacă asta e adevărat, atunci vizita capătă nuanțe deloc confortabile pentru ideea de democrație și alegeri libere.
Ne place sau nu, Franța e parte din sistemul de putere care dictează direcțiile în Europa. Iar când șeful spionajului francez face o vizită „fulger” fix înainte de un vot crucial, e greu să nu te întrebi: ce caută aici? Supraveghere prietenoasă? Presiune mascată? Sau doar o simplă „verificare de parteneriat strategic”?
Nu știm sigur. Dar putem observa. Și putem întreba.
Cine controlează narativul în România în 2025? Cine are cu adevărat interesul să modeleze rezultatul alegerilor? Și de ce tăcem când democrația devine un spectacol de umbre?
Poate că unii vor spune că e doar o vizită tehnică. Dar dacă istoria ne-a învățat ceva, e că marile schimbări încep exact așa – în liniște, în spatele ușilor închise.
De Viorel NICOLAE
Comentarii
Trimiteți un comentariu