Treceți la conținutul principal

Incendiu urmat de proteste la Spitalului "Matei Balș" din București

 Update: Protest 

Zeci de persoane protestează în fata Spitalului „Matei Balș” în urma incendiului produs, în cursul dimineții, la această instituție medicală, tragedie soldată cu cinci morți.

 


La protest este prezent şi Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010. Acesta a declarat pentru AGERPRES că tragedia de la „Balş” i-a trezit „un sentiment de neputinţă”.

Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului Matei Balș din București, care tratează bolnavi cu COVID, iar focul a cuprins patru saloane în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, ținuți pe masă de oxigen. Trei bolnavi au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eșuat. La câteva ore, o altă persoană - a cincea victimă - a fost găsită carbonizată în baie. Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane ale unității medicale și la alte spitale din Capitală. Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România în interval de cîteva luni, după incendiul din noiembrie de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde au murit 10 oameni.

Cu anchetă încă în desfășurare după incendiul de la „Matei Balș”, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat mai multe măsuri pe care le are în vedere și pe care le-a calificat că urgențe pentru ca tragedii de acest fel să nu se mai repete. Printre acestea un fond național pentru siguranța pacienților în spitale, destinat investițiilor și combaterii infecțiilor nosocomiale, dar și schimbarea strategiei de vaccinare, în sensul că locurile care vor apărea în platformă să fie destinate celor peste 65 de ani, bolnavilor cronici și celor cu un grad de handicap.

23:05 Procurorul din cazul Balș, despre omul găsit carbonizat în baie abia după câteva ore: Nu pot să-mi explic chestiunea asta

21:31Voiculescu: Rudele nu au fost sunate deoarece datele lor erau într-o clădire sigilată de Poliție





18.30 Protest în fața Institutului Matei Balș: "Opriți măcelul din sănătate!" / Președintele Asociației Colectiv: Nu am speranţă că se va schimba ceva

18.12 Infirmierele au fost primele care au reacționat în momentul în care a izbucnit incendiul de la Institutul Matei Balș, iar una dintre ele a avut prezența de spirit de o opri alimentarea cu oxigen, a declarat avocatul spitalului, Constantin Durgheu. Două infirmiere şi două asistente de la Institutul "Matei Balş" aflate de gardă în pavilionul unde a izbucnit incendiul soldat cu moartea a cinci pacienţi au fost audiate, vineri, la sediul Poliţiei Capitalei.




13.02 Klaus Iohannis a ajuns la spitalul Matei Balș.

12.27 Zece din cei peste 50 de pacienți transferați la alte spitale din Capitală în urma incendiului de la Institutul Matei Balș sun t internați la terapie intensivă, trei fiind intubați, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul Sănătății.




10.41: Președintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că ”asemenea tragedii nu pot și nu vor rămâne fără urmări”.


”Specialiștii vor stabili cauzele acestui incendiu dramatic. Imediat după ce aflăm ce a dus la producerea acestei tragedii, putem vedea cum și cât de repede trebuie schimbat tot ce nu e în regula în sistemul sanitar din România”, a transmis ea, pe Facebook.



9.49 Corpul de control al prim-ministrului a început verificări la Institutul "Matei Balş" în urma incendiului de vineri dimineaţă izbucnit la unitatea medicală, în urma căruia 4 pacienţi au decedat, au confirmat pentru surse guvernamentale citate de Agerpres.

De asemenea, Guvernul se va reuni în ședință la ora 13.30, premierul Florin Cîțu urmând să susțină declarații de presă.

9.35 Președintele Klaus Iohannis va merge, la ora 13.00, la spitalul Matei Balș din Capitală.

9.30 Din cei 102 pacienți aflați în pavilionul de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” cuprins de incendiu vineri dimineață, 53 au fost transferați la alte spitale din Capitală.

9.23 Prefectul Capitalei: Pavilionul în care a izbucnit focul fusese renovat recent

9.19 Doi dintre cei patru pacienți Covid care au fost transferați la Spitalul Marius Nasta au o stare generală proastă și au fost transferați la terapie intensivă, a precizat managerul Beatrice Mahler.

În total, aici au ajuns două femei și doi bărbați cu vârste între 62 și 89 de ani, dintre care o femeie și un bărbat au trecut la ATI. Toți pacienții sunt însă conștienți. Spitalul mai poate primi încă 32 de pacienți evacuați de la Institutul Matei Balș.

8.54 Posibila cauză a incendiului - un scurtcircuit declanșat de la o aerotermă sau un reșou electric

8.50 Autoritățile vor anunța un număr de telefon unde aparținătorii celor 102 pacienți de la Matei Balș pot suna, a anunțat ministrul de Interne.

8.40 Streinu Cercel: Clădirea în care a izbucnit incendiul este din 1953 și a fost refăcută din toate punctele de vedere

8.25 Rude ale unor pacienți internați la Institutul Matei Balș au venit la spital și așteaptă în fața unității medicale, încercând să afle detalii despre starea rudelor.

8.05 A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului Tribunalului București


7.25 Raed Arafat: La ora 5.03 incendiul a fost anunțat prin apel la 112, la 5.13 a fost pimul echipaj sosit, iar la 5.14 a fost declanșat planul roșu. La acest moment, intervenția este finalizată, nu mai sunt persoane de evacuat.


Rămâne problema celor care vor investiga cauzele incendiului, asupra cărora nu vom specula. Nu mai avem pacienți cu arsuri.


Colonel ISU, coordonator al intervenției - ardea cu flacără deschisă la parter, pe o suprafață de 100-120 de metri pătrați, au fost afectate 4 saloane, cu degajări mari de fum și cu posibilitate de extindere la etajul 1 spre fațadă.


Vlad Voiculescu: Toți pacienții au fost transferați fie la alte spitale, fie în alte secții


Streinu Cercel: Aproape toți pacienții, în proporție de 98%, din clădirea în care a avut loc incendiul erau conectați la oxigen. Toți erau cu forme de COVID medii spre severe. Erau ținuți cu mască de oxigen. Avizele sunt în ordine. Ultima linie de oxigen a fost montată în noiembrie.

Coordonatorul echipei medicale, dr. Bogdan Opriţa: Au fost mobilizate 38 de echipaje de prim- ajutor. La faţa locului au acţionat și şase echipaje de terapie intensivă mobilă şi cinci autospeciale de transport şi victime multiple.

Au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, "Sfântul Ioan" şi "Sfântul Pantelimon", iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului. Bogdan Opriţa a mai spus că dintre cele 44 de persoane evacuate, două se aflau în stare mai gravă şi au necesitat "măsuri de protezare respiratorie".

07.23: Serviciul de ambulanță și spitalul Floreasca au mobilizat medicii și asistentele de acasă pentru a gestiona situația.

07.22 Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu spune că pacienții au fost transferați la alte spitale și nu există pacienți cu arsuri, din informațiile de până acum.

07.16 Raed Arafat anunță că sunt patru morți: trei persoane carbonizate și o persoană rănită care nu a mai putut fi resuscitată. El a transmis condoleanțe familiilor victimelor. Incendiul a fost lichidat și nu mai avem alte persoane grav rănite, rămâne să fie investigată cauza incendiului, a mai precizat el. Arafat a mai spus că nu vrea să speculeze asupra cauzei incendiului.


07.15 Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a ajuns la Institutul "Matei Balş" din Capitală.

"Pacienţii sunt evaluaţi. Până acum au fost transferaţi la "Victor Babeş" patru pacienţi. După informaţiile mele, cu siguranţă vor fi şi alte transferuri. Pacienţii sunt evaluaţi în acest moment în camera de gardă la "Matei Balş". Este clar că este o problemă şi vorbim despre institutul cel mai bine finanţat din această ţară. De asemenea, vorbim despre spitalul care a tratat, sunt două spitale mari în Bucureşti care au tratat, foarte mulţi pacienţi, au fost folosite la capacitate până astăzi. (...) În acest moment, nu am decât informaţiile acestea că există trei decese deja", a afirmat ministrul, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, potrivit Agerpres.

07.12 Alți patru pacienți au ajuns la Victor Babeș. De altfel, și-au manifestat disponibilitatea de a primi pacienți spitalele Victor Babeș, Sfântul Ioan și Witing.

Managerul spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler, spune că spitalul poate primi 36 de pacienți. Beatrice Mahler nu a oferit detalii despre starea celor patru pacienți ajunși, relatează Mediafax.

7.02: Primii 4 pacienți evacuați au ajuns la Institutul Marius Nasta, spital suport COVID.

7.00: În jur de 100 de persoane au fost evacuate, conform Ministerului Sănătății. S-a început transferul spre alte spitale și în alte corpuri ale spitalului. Mai sunt persoane aflate în ambulanțe pentru a fi sub supraveghere, nu sunt în stare gravă, se află sub supraveghere doar din precauție.

06.54: "Din păcate trei persoane sunt decedate şi a patra sub resuscitare. Trei persoane au fost găsite în salon (n.r. - decedate). (...) După ce s-a degajat fumul au fost găsite trei peroane în salonul în care era incendiul. Restul sunt transportaţi la mai multe spitale. Sunt cu COVID. Nu au alte probleme", a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat pentru Agerpres.

Întrebat dacă dintre cei transportaţi la alte spitale sunt persoane care se află în stare gravă, Arafat a răspuns: "Nu, pe probleme de arsuri nu".

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este în drum spre spital.

06.37: Ministerul Sănătăţii anunţă că trei persoane au decedat în urma incendiului izbucnit vineri dimineaţă la Institutul de boli infecţioase ''Matei Balş'' din Capitală, potrivit Agerpres.

''Din păcate, au fost găsite primele victime. Trei persoane carbonizate şi o alta aflată în resuscitare'', se arată într-o informare a MS. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este în drum spre spital.

Deocamdată nu se cunoaște cauza incendiului.
----
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, nu a putut preciza însă dacă există și persoane decedate ca urmare a incendiului. El a spus însă că a fost decanșat planul roși de intervenție.

Potrivit digi24, în pavilionul respectiv erau tratați 100 de pacienți. Pompierii și jandarmii intervin la fața locului.

Este al doilea incendiu în decurs de câteva luni care izbucnește într-un spital din România, după tragedia din secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț, din noimebrie anul trecut. Zece pacienți și-au pierdut viața atunci.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Arhivele declasificate: modul în care forțele speciale GRU l-au împiedicat pe Ceaușescu să readucă Moldova în sânul „mamei România” acum 25 de ani și să înceapă al treilea război mondia

  La 25 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena au fost împușcați la zidul unei toalete, din Garnizoana Militară de la Târgoviște , deși i-au rugat pe ruși să-i cruțe  Europenii vor asocia pentru totdeauna evenimentele de la sfârșitul lunii decembrie 1989 cu revoluția sângeroasă care a dus la răsturnarea puterii lui Nicolae Ceaușescu.  În ultimii ani, au început să apară noi informații despre acest eveniment, provocând o mulțime de întrebări iar răspunsuri complete nu vom primi în curând.  Succesul rebeliunii anticomuniste din România este considerat în Occident ca un vestitor al viitoarelor revoluții „ portocalii ” cu participarea agenților CIA. Dar nu este deloc cazul. Ultimele documente indică faptul că inițiatorul loviturii de stat militare a fost ... URSS, căutând să elimine amenințarea nucleară românească.  Direcția Principală de Informații a Forțelor Armate ale URSS -  GRU -  a efectuat o operațiune pentru a înlocuirea conducătorul i...

EROII NOȘTRI

 În ultima vreme mass-media nu mai relatează despre ucraineni care îi bat pe ruși cu o singură mână și alte fapte de vitejie similare. Nici despre caprele-eroine.  Războiul continuă într-o singură direcție. Până și lui Zelensky îi vine greu să mai iasă pe Facebook. Mai nou, pretinde că oamenii lui nu sunt descurajați, vorbește despre reconstrucția a ceea ce va mai rămâne din țară (ca ” sarcină comună a întregii lumi democratice ”) și spune că luna august va fi un ” punct de cotitură ”. Însă războiul nu se va termina mai devreme de anul viitor.  După cum ați sesizat, s-au topit în ceață apelurile disperate de furnizare de armament greu. Semn că occidentul își face datoria. Chit că nimeni nu știe ce se întâmplă, cu adevărat, cu respectivele tunuri, rachete și drone.  Dacă nu va avea loc vreo provocare de tip ” fals flag ”, urmată de o adevărată catastrofă, ne îndreptăm rapid spre confruntarea în plan economic. Acolo unde Joe Biden și acoliții globaliști pro...

STRATEGIA KAMIKAZE A KIEVULUI

Regimul de la Kiev riscă să piardă o bătălie majoră în mass-media, deoarece luptătorii ucraineni din Mariupol se predau în masă. Pe fondul imaginii soldaților ruși lași, militarii ucraineni sunt tratați bine și primesc toată asistența medicală necesară ca prizonieri de război. Până acum, mii de militari ucraineni s-au predat forțelor ruse din Mariupol. Cea mai masivă capitulare de la începutul ostilităților din oraș a avut loc pe 12 aprilie. Peste 1.000 de pușcași marini ai Forțelor Armate ale Ucrainei și-au depus armele în mod voluntar. Ministerul rus al Apărării a raportat că, în urma acțiunilor ofensive de succes ale forțelor armate ruse și ale unităților de miliție ale Republicii Populare Donețk, 1.026 de militari ucraineni ai Brigăzii 36 Marine și-au depus armele în mod voluntar și s-au predat. Armata ucraineană a apărat unul dintre cele două centre principale de rezistență, uzina Ilici. Printre militarii predați ai forțelor armate ucrainene se numără 162 de ofițeri, precum și 47 ...
 Pandemia a întors soarta politică a acestei planete, la butoanele oficiale instalându-se cineva care, în vremuri normale, ar fi trebuit să înfunde pușcăria trei vieți consecutive.  Acum se închid granițele pentru cel puțin trei țări  Te vor obliga să te vaccinezi cu o substanță despre care însuși producătorul ei nu știe dacă și pentru cât timp este eficientă și care, oficial, nu-și asumă nicio responsabilitate pentru eventualele decese cauzate de administrarea ei.  Vaccinul nu este obligatoriu. Oficial. Dar neoficial va deveni. Sau cel puțin așa se dorește, încă. Cei mai “conștincioși” cetățeni care nu fac nazuri la vaccin, israelienii, s-au umplut de infectări după ce s-au vaccinat cu milioanele. Nu contează, datele lor medicale private colectate de la ei ajung la Pfizer, fără ca ei să știe, fără ca ei să aprobe asta.  Pentru că nu toată lumea e atât de obedientă ca israelienii, cu privire la această operațiune, au apărut două tulpini noi. Concomitent, au “dis...

Israelul sigilează granițele, iar Marocul interzice zborurile, pe măsură ce temerile Omicron Covid cresc Lista roșie a 50 de țări africane și utilizarea tehnologiei de monitorizare a telefonului printre măsurile aprobate de Israel

   Israelul interzice intrarea tuturor cetățenilor străini veniți dinspre zona africană, iar Marocul suspendă toate zborurile primite timp de două săptămâni, în cele mai drastice două restricții de călătorie impuse de țări din întreaga lume în încercarea de a încetini răspândirea noii variante Omicron a coronavirusului.  Cabinetul israelian pentru combatrea coronavirusului a autorizat o serie de măsuri, inclusiv interzicerea intrării străinilor, trecerea pe lista roșie a călătoriilor în 50 de țări africane și obligarea carantinei pentru toți israelienii care sosesc din străinătate. Interdicția de intrare este de așteptat să intre în vigoare duminică la miezul nopții, ora locală (22: 00 GMT). Cabinetul a aprobat închiderea aeroportului Ben Gurion la sosiri internaționale pentru non-cetățeni timp de două săptămâni.    Carantina este obligatorie pentru toți israelienii care sosesc din străinătate precum și urmărirea persoanelor infectate de către agenția de securit...

Slovenia introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul – un pas surprinzător într-o lume digitală

În timp ce multe țări din Europa și din lume își propun să elimine treptat utilizarea numerarului, Slovenia face exact opusul: parlamentul sloven a demarat oficial procesul de introducere în Constituție a dreptului cetățenilor de a folosi bani cash. Această mișcare este cu atât mai interesantă cu cât în România și în multe alte state, trendul este clar orientat spre o economie fără numerar, în care plățile digitale și electronice devin norma. Autoritățile argumentează că astfel se reduc fraudele, se crește transparența și se eficientizează tranzacțiile. Totuși, există și critici care avertizează că eliminarea banilor cash poate restrânge libertățile individuale și poate crea probleme pentru persoanele care nu au acces facil la tehnologie sau servicii bancare. Prin protejarea dreptului la numerar în Constituție, Slovenia susține ideea că accesul la bani cash este o libertate fundamentală, importantă pentru incluziunea socială și pentru păstrarea controlului personal asupra p...

ȘAPTE MERCENARI AMERICANI AU FOST UCIȘI DE FORȚELE RUSE ÎN DONBASS - RAPORT

Șapte mercenari americani care luptau cu forțele Kievului în regiunea Donbass au fost uciși la uzina Krasitel din orașul Rubizhnoye, a declarat apty Alaudinov, un asistent al șefului Ceceniei, pentru RIA Novosti pe 15 mai. Imaginile care arată pașaportul unuia dintre mercenarii uciși, Joseph Ward Clark, au apărut online mai devreme. Clark, originar din Washington, care s-a născut în 1987, ar fi fost un agent al serviciilor de informații americane. "Cetățeanul american despre care vorbim, Joseph Ward Clark, avem și pașaportul lui. El, de fapt, ni s-a opus la uzina Krasitel, a încercat să reziste. Probabil, această unitate a fost considerată forțe speciale. După cum am înțeles, au fost șapte americani", a spus Alaudinov. "toată lumea a plecat într-o altă lume, lăsând în urmă Javelin [rachete ghidate antitanc], documente și armele lor." Un număr necunoscut de mercenari americani, dintre care mulți sunt probabil agenți de informații, continuă să lupte în rân...

Vaccinul Moderna Covit-19 a nenorocit sistemul nervos al unei Asistente Medicale din Kansas

Nu întodeauna ce este nou este și sigur. Asta a simțit și Swan Skelton din Kansas, SUA.  La numai puțin de trei zile aceasta a ajuns in imposibilitatea de aș mai continua viața de dinaintea de vaccinul Moderna Covit19. Nu ia mai rămas decăt să arate tuturor ce efect a avut acest vaccin promovat cu surle și trâmbițe de Guvernul American ca fiin sigur.  Acum o persoană nu mai poate merge la muncă sau de a avea viață socială deoarece, din dorința de a se pune la adăpost de o plandemie. A ajuns în stadiul unei persoane cu dizabilitatti și asta după 25 de ani în serviciul oamenilor. Vom reveni cu amănunte De Viorel Nicolae 

Șeful poliției din Ottawa a lucrat pentru o companie care a creat un sistem de urmărire a vaccinurilor pentru federali

Peter Sloly, șeful poliției din capitala Canadei, Ottawa, de origine jamaicană, a lucrat pentru firma multinațională de consultanță Deloitte înainte de a prelua conducerea poliției din Ottawa. Deloitte gestionează sistemul de urmărire a vaccinurilor pentru guvernul federal canadian și, de asemenea, pentru Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA. Peter Sloly a încasat ani de zile venituri de la Deloitte, iar acum încearcă să se folosească de puterea guvernului pentru a-i forța pe Freedom Truckers să plece din Ottawa. Freedom Convoy ocupă Ottawa pentru a protesta împotriva decretelor obligatorii de vaccinare. Camionagiii Libertății sunt o sursă de inspirație pentru umanitate și chiar l-au determinat pe premierul de stânga Justin Trudeau să fugă din casa sa din capitală, dar Sloly este folosit ca un aparat globalist pentru a-i reduce la tăcere pe bravii camionagii și pentru a restabili regimul autoritar la Ottawa. Sloly a început să lucreze pentru Deloitt...

Factura pandemiei: cine plătește pentru greșelile și abuzurile puterii?

Astăzi, România se află în fața unei note de plată scandaloase: 564 de milioane de euro, cerute de Pfizer într-un proces care nu este doar juridic, ci profund moral și politic. O sumă uriașă, care riscă să fie suportată nu de cei care au decis, nu de cei care au semnat, nu de cei care au greșit — ci, din nou, de cetățenii români. În depozite zăceau milioane de doze neutilizate, alte milioane au fost deja distruse, iar rata de vaccinare scădea dramatic. În aceste condiții, refuzul ministrului Alexandru Rafila de a mai prelua alte 29 de milioane de doze nu doar că a fost justificat, ci a fost un gest de responsabilitate. Iar astăzi, pentru acest gest, România este amenințată cu o sancțiune financiară colosală. Dar adevărata întrebare nu este dacă Pfizer are sau nu dreptate contractuală. Adevărata întrebare este: Cine a semnat aceste contracte absurde? Cine a comandat cantități uriașe fără evaluare realistă? Cine a transformat pandemia într-o oportunitate de îmbogățire? Despre...