Nu poți fi naționalist cînd n-ai ce pierde

De Mirel Palada

 Cînd nu ai, te doare la bască cine îți e stăpîn. De-abia cînd începi să faci un pic de cheag, atunci începi să-ți dai seama că ce cîștigă străinii pierzi tu de fapt, că e un joc de sumă zero, dincolo de toată propaganda bombastică privind globalizarea și să iubim străinii, că ne sînt superiori și știu ei mai bine cum ar trebui să ne trăim viața. 

 Pe vremuri, în Evul Mediu, pe amărîtul de iobag nu-l interesa dacă e sub biciul ducelui de Orleans sau sub cel al boierului Cantacuzino sau al agăi Mustafa Selim. Tot un drac era. Muncea, se spetea, venea boierul și îl belea. Cu legea în mînă. Și lui nimic nu-i rămînea. Na, că am început să fac și versuri, ca Robin Hood. 

 Drept pentru care spiritul naționalist pe vremurile acelea pline de agricultură de subzistență și de sărăcie era unul practic inexistent. Naționalismul a apărut de-abia cînd aveai ce să pierzi. Cînd a apărut industrializarea și fuga țăranilor la oraș și apariția burghezilor, care produceau și voiau ca ce produc să le rămînă lor, nu să vină să le ia avuția ducele de Orleans sau habsburgul sau neamțul sau rusul sau turcul. 

 De-abia cînd ai, începe să-ți pese că te jupoaie celălalt. La fel și acum, în România noastră. O brumă de naționalism veți vedea îndeosebi la cei cu afaceri locale, care simt apăsarea multinaționalei, a felului în care tratamentul economic privilegiat al străinilor îi lasă pe aceștia să sufoce concurența locală și să exporte nestingheriți tot profitul în paradisurile fiscale, de unde se întoarce înapoi acasă la ei, în buricul Imperiului. 

 Tefeleii noștri nu sînt naționaliști căci n-au ce pierde, fiind doar niște biete slugi la stăpînul străin. Tefeleii noștri îmbibați de fantasma binefacerii globalizării sînt niște bieți șerbi de tastatură, niște bieți iobagi de Excel. Tot ce-și pot dori e să aibă o casă, poate un pic mai mare, și o mașină, poate un pic mai bengoasă. Și în rest doar să-l lase stăpînul să fie liber cu programare două săptămîni, să-i dea drumul din lesă un pic, poate în Grecia, poate în Croația, și dacă a fost cuminte și a supt cum trebuie coada la bici, poate chiar în glorioasele Maldive. 

 Tefeleii, neavînd ce să piardă mare lucru, nu le pasă dacă sînt slugi la contele de van Groningen sau la ducesa de Armand sau la groafa Merkel. Important e să fie străini, că românii ăștia ai noștri ne cam put și ne doare sufletul să vedem cum alții au și prind cheag și noi nu. Lasă, să moară afaceriștii români. Noi să ne vedem de tastatura noastră și să robotim la Excel și să sugem coada la bici și, dă Doamne, măcar o săptămînă în Maldive, căci stăpînul e generos și o să ne lase. 

 De-abia aștept un viitor în care noua generație de tefelei să fie și mai bine dresată, să le intre bine în cap că nu e bună proprietatea. 

 Că e mai bine să stai în chirie decît să ai casa ta, pentru că încurcă mobilitatea profesională. Pe bune, exact asta îi învață pe copiii noștri la școală în manualul de Educație Civică. E mai bine să fii slugă mobilă decît apropitar obtuz. Le spală creierele de mici, să nu care cumva să rîvnească să aibă casa lor. 

 Să le intre bine în cap că e mai bine să nu aibă mașină, că mor delfinii și turturelele, și să meargă cu Uberul care nu plătește taxe și zvîrle tot profitul în paradisurile fiscale, fără să platească taxe în sărăcia asta de colonie. Sau, și mai bine, să se dea cu trotineta, neapărat închiriată. Că e vorba tot de mobilitate. Te dai cu ea, plătești la stăpîn că te-ai dat și pe urmă o trîntești superior pe trotuar, sau în mijlocul drumului, să se împiedice și alții de ea. 

 Că e mai bine să nu cumperi softul, ci doar să-l închiriezi, să plătești anual taxă de folosință pe el. Așa e mai bine. Să n-ai nimic al tău, totul închiriat. 

Că e mai bine să nu deții bani cash, ci doar decît în cont, că n-ai ce face tu cu banii tăi, alții trebuie să-i controleze. 

 De-abia aștept să vină și vremea aia, cînd toți se vor preda cu entuziasm la stăpînul global, care controlează și Uberul și trotineta și banca și casele în care stau tefeleii mei entuziaști cu chirie. Și să le placă. Să ridice ode de slavă viitorilor duci de van Groningen și viitoarelor contese Armand și neo-groafelor Merkelițe, über alles. Uber. Über. Tot aia e. 

De-abia aștept. O să fiu mort pînă atunci, probabil. Dar de-abia aștept.