Îi văităm pe ucrainiei și uităm crimele înfiorătoare și fanatice ale naziștilor ucrainieni. Ce se întâmplă acum este rezultatul desecretizării documentelor secrete din al II-le-a Război Mondial.

 Istoria arată întotdeauna adevărul, chiar dacă unii oameni o trunchiază în așa fel încât, urmașii să nu cunoască adevărata istorie. 

 Acum avem un incident destul de periculos dintre Federația Rusă și Ucraina. Cei din urmă cer ajutorul international în special al NATO uitând că nu sunt parte nici măcar în cadrul UE.

 Bineînțeles că unii s-au înghesuit să le furnizeze "ajutorul". Astfel ucrainenii s-au înghesuit să cumpere armament din partea unora care le dau acum și le vor cumpăra independența imediat după, la ce va rămâne din actuala Ucraină.

 Suntem datori să le amintim ucrainieilor câteva date istorice care arată exact cum este politica lor statală. Așa că să începem:

1. În 1918 au dorit anexarea Basarabiei și doar prezența militară a românilor a forțat retragerea acestei cereri;

2. În 1945 au dorit anexarea Basarabiei și doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;

3. În 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, cunoscut ca războiul din Trasnistria, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreană, pe care și-o doreau atât de mult pentru ei;

4. Din 1992 până în prezent au fost parte activă din formatul de negociere (3+2 n.r.) pentru regiunea transnistreană în procesul de reglementare transnistreană Rusia, Ucraina și OSCE.

5. În mod permanent au susținut poziția Rusiei și au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile să fie formale și să eșueze;

6. Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentată de ucraineni și nu de ruși. Aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze pe toate planurile. Cei care au condus regiunea transnistreană și care promovează separatismul la Bălți, Cahul și Gagauzia sunt ucraineni, nu ruși. Ucrainenii au dus o politică de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;

7. În mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apuseni de Sus și de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici.

8. Timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;

9. Una din problemele principale ce stă în calea reunirii celor două state românești este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziție mai mare chiar decât Rusia;

10. Ea vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale țării noastre asupra teritoriului ucrainean;

 11. Prima măsura luată de "europeniștii ucraineni" a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română;

12. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo, ea a fost dăruită în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietică, un gest mai mult formal și niciodată efectiv;

13. În Crimeea prezența ucraineană era mai mult formală. Vladimir Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normală (din perspectiva dreptului istoric și nu acel internațional) din moment ce aceasta era un inel de nuntă;

14. Sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok care arată, cam cum se vede politica ucraineană atunci când este vorba de regimul special de protecție al Deltei Dunării și care se face că uită când vine vorba de reglementările în amănunt a procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului sau a proiectelor care au impact transfrontalier.

 Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Ruse) au început să apară deja pe site-ul Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.

Acestea descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului, arătând un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.

 În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Adolf Hitler a fost un copil naiv. Dacă Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor și handicapatilor, ucrainenii urmăreau exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.

 Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.

 De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit și sub ce regimuri, nu puteau trai fără să ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie și a refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați si spânzurați.

 După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teamă ca Israelul să nu ceară URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS și responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.

 Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent și poporul ucrainian poate să-și asume responsabilitatea propriului trecut.

 Astăzi trecutul este falsificat pe scară largă, așa că președintele Putin a  ordonat Ministerului Apărării al Rusiei să ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazistă decât Germania. Armata Ucraineană a fost mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul german si

Gestapoul. 

 Armata Ucraineană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități decât cele ucrainene. 

Se exterminau sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta și cruzimea lor era înfricoșătoare. 

 Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de a-i omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.

Opinia publică indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă nu știe că rușii din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk și-au declarat independența în acest an și cer ajutorul Rusiei tocmai de teama că evenimentele din 1941-1945 sa nu se repete și rușii sa fie exterminați de ucraineni. 

 Fasciștii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5.200.000 (cinci milioane doua sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape 900000 (nouă sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.

 Cuprinși de fanatism si de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana să poată extermina tot poporul rus. 

 La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.

Biserica Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainene „Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului.

  Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început să violeze femeile și fetele neținând cont că parintii și rudele lor erau de față. După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le tăiau sânii și le presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar.

 Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabilă că soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras, lăsându-i pe călăii ucraineni să ducă la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele.

 După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpă și acoperiți cu pământ.

 Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei sau copii și peste 160.000 (o suta șaizeci de mii) de evrei. 

La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucraineni fasciști și muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ură atât de mare față de evrei si ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii și ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germană.

Ucrainianul Sutnevici care ucisese și el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germană.

 În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15.000 (cincisprezece mii) de persoane.

 Ura ucrainenilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât dacă o fată ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații si frații lor) în felul următor: li se baga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate de jos în sus.

 Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialistă. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor.

 Astăzi, după peste 30 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile si spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.

Este limpede că indiferent sub ce deviza ar trăi poporul ucrainian, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. 

Este interesant să vezi ca român, ca întreaga noastră clasă politică și toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politică ucraineana fără sa vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești care  totalizează încă o Republică Moldova pe care ea, Ucraina o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului.

Oare de ce nu suflă politicienii noștri români nici o vorbuliță despre acest teritoriu?

În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie să crezi că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa  200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei.

Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainian și, evident, nu vor plăti despăgubiri. 

Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere și nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevră pentru politicienii din trecut ca și din prezent.  

Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă iar noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne

 umilesc.

De Viorel NICOLAE