Uneltirile Germaniei din 1989 și 1990 pentru dezmembrarea României, Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989)
vineri, 28 decembrie 2018
În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea Germaniei.
Franţa şi
Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.
În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al
Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei
stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii
Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.
El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul
politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politicomilitare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că
preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.
Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit
regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul
sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.
Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea
dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai STASI, precum generalii Erich Mielke -a condus Ministerul Securității de Stat (Ministerium für Staatsicherheit - și Markus Wolff - a fost șeful Direcției Principale pentru Spionaj (Hauptverwaltung Aufklärung) -.
Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii
radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării.
Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni
din Germania de Est în cea de Vest.
Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a
deplasat la Budapesta,în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea
Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.
Anterior, se purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.
Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor,care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria,să treacă
în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a
recupera Transilvania.
Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile
secrete ale altor state.
De altfel,Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă,din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti,
aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.
Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în
anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării,
mareşalul Andrei Greciko, a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o
perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.
Serviciile Sovietice de Securitate - FSB - şi informaţii creaseră o unitate specială care
sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care
revendicau Transilvania cu glas tare.
De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul
Dobrogei.
În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost
informat de Preşedintele RPC, Mao Zedong şi de Premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează
împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice,
informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare
internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.
În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989),
Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a
lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir,
Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Înţelegerea sovieto-germană pentru dezmembrarea unor state din centrul şi
sud-estul Europei şi împărţirea dominaţiei în această regiune a Europei (1990)
de la pagina 3 la 6
În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe
bază de abonamente pentru persoane selecţionate din mediile serviciilor speciale şi care cuprinde numeroase informaţii confidenţiale, a fost publicat un articol, de către redactorul şef, Joseph de Courey, referitor la un acord între Uniunea Sovietică şi Germania, încheiat cu prilejul unor discuţii secrete, la Geneva, în
septembrie 1990.
Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă
în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că, ulterior, veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care
a dat gir informaţiilor iniţiale.
Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord
asupra următoarelor decizii:
1. Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei.
2. Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani
în Germania.
3. Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin
pierderea influenţei în Europa de Est.
4. Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de a-şi recâştiga teritoriile
pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei.
5. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai
atractivă decât vecinii ei.
6. Uniunea Sovietică se angaja să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să
accepte intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese
7. Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu
Ungaria, dacă naţionaliştii ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”.
8. În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se
angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le
considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.
Prăbuşirea lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, ca urmare a schimbării
modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit
procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse
privitoare la centrul şi estul Europei.
Noile proiecte apărute au fost elaborate
pornindu-se de la premisele unificării europene şi extinderii cât mai adânc către
estul bogat în resursele de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să
alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei.
Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au născut planuri
începute şi apoi trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov-Ribbentrop. Deosebirea este doar de imagine.
Clasa politică internaţională şi
mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-
1941.
În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi Iugoslavia şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu sunt combătute, ci, din
contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe aparent nevăzute.
Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice,
dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori
opusă.
Acest lucru nu poate să ne facă să nu constatăm identitatea, în aceste
cazuri, a politicilor hitleristo-comuniste din anii 1939-1940, cu cele din anii 1989-1990, ale regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovie-tică, ale lui
Kohl şi Gorbaciov.
Pentru unii aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată
imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite
energii colosale şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa
înarmărilor.
Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va
putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa.
După deceniile care
au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate
aceste concluzii.
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
(Articol apărut în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile
române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 37-38)
Propaganda germană continuă să uneltească pentru dezmembrarea României
Grație propagandei antiromânești.
Românilor le-a fost inoculată ideea că sunt
un neam de trădători, leneși, corupți și hoți și de aceea nu sunt capabili să se
conducă singuri, musai să fie conduși de alogeni! -adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr.allogène.-
Mai jos, o să lămurim enorma minciună cu „trădarea față de nemți”, trâmbițată de propaganda germană, devenită foarte activă în România începând cu
anul 1990 prin resuscitarea europeană a Coloanei a V-a.
Germania şi-a reactivat
Coloana a V-a din ţările cu minoritate germană,la fel ca pe vremea Propagandei
germane conduse de Goebbels.
Mişună pe forumurile din Transilvania, dar și la nivel national, o grămadă de
saşi şi şvabi emigrați, care postează, din Germania, comentarii propagandistice
şi manipulatorii în limba română,
îndemnându-i pe ardeleni și bănățeni la secesiune.
În ciuda acestor manipulări sau poate chiar din cauza reușitei acestei strategii propagandistice, noi continuăm să-i lingușim pe germani, ba există și români
dobitoci care sunt tare mândri că sunt conduși de un „neamț”, care a fost numit
Gauleiter - Conducător al unui district din Germania nazistă sau al unui teritoriu ocupat de Germania nazistă. [Pr.: -lai-tăr] – Din germ.Gauleiter.- peste colonie.
Doar naivii – ca să nu spun „proștii grămadă”! – pot să
creadă că Klaus Werner Iohannis a fost ales prin vot, el fiind doar o marionetă cu misiuni clare
în România: jefuirea țării și dezmembrarea ei.
Nemţii ne-au urât dintotdeauna şi ne-au considerat trădători pentru întoarcerea armelor din 23 august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin
Dictatul de la Viena (30 august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei.
La fel,germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop (23 august 1939) când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost
răpită de URSS în iunie 1940!
Germania vrea să dezmembreze România, la fel cum a procedat cu Iugoslavia
şi Cehoslovacia!
Nu-i o noutate, deoarece şi în trecut prusacii „ne-au purtat sâmbetele” şi prin
Pactul odios Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 Germania a fost de acord
ca prietenii lor de la vremea aceea, sovieticii, să-şi pună labele jegoase pe
Basarabia! Ceea ce ceștia şi fac din iunie 1940!
Aceiaşi nemţi, care i-au urât pe români dintotdeauna, considerându-i rasă
inferioară, au dat ungurilor jumătate din Transilvania prin Dictatul de la Vienadin 30 august 1940!
În plus, Germania sprijină şi acuma Ungaria în pretenţiile ei revizioniste, fiindcă ungurii au fost aliații cei mai de nădejde ai nemţilor de-a lungul istoriei!
În multiplele întâlniri dintre Helmut Kohl şi Mihail Gorbaciov (11-15 iunie 1989
în RFG, 19 iulie 1990, la Jeleznovodsk şi septembrie 1990, la Geneva) când s-a
pecetluit soarta blocului estic comunist, s-au trasat viitoarele zone de influenţă,
exact cum o făcuseră pe vremuri Joacjim von Ribbentrop şi Vyaceslav Molotov.
În linii mari cam astea erau cele stabilite:
1. Rusia să nu se opună divizării Cehoslovaciei, viitoarea republică Cehă va trece sub „aripa ocrotitoare” a Germaniei
în scop de asimilare ulterioară;
2. Ungaria, susţinută de Germania, va recâştiga
teritoriile pierdute prin Tratatul de la Trianon (1920);
3. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieții mai
ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria;
3. După dezmembrarea Iugoslaviei, Croaţia si Slovenia vor intra în
sfera de interese economice a Germaniei;
4. Unirea Ucrainei Transcarpatice cu
Ungaria, daca naţionaliştii ucraineni ar desfăşura, activităţi "distructive”; în afară
de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să
nu intervină în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice.
Cancelarul german Helmut Cohl, a insistat ca Transilvania să revină Ungariei. Acesta a fost
şi scopul luptelor stradale din martie 1990 de la Târgu Mureş:Transilvania
trebuia sa fie primul „Kosovo” din Europa, dar nu a ţinut şmecheria, din fericire pentru România! Imaginile filmate de un cameraman irlandez au fost redate și comentate până în momentul în care a fost dezvăluită identitatea celui bătut chiar și atunci când era căzut la pământ și nu mai mișca: un român din Ibănești, Mihăilă Cofariu. Ulterior, analizând filmele prezentate agresorul a fost identificat în persoana lui Barabás Ernő. La scurt timp după evenimentele din 20 martie acesta a părăsit România, fugind în Ungaria. Nu a facut nici o zi de puşcărie.
Germanii, în ura lor istorică faţă de sârbi, au dezmembrat Iugoslavia şi tot ei
au împărțit în două Cehoslovacia! După căderea Cortinei de Fier, doar Germania
s-a unificat în Europa, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat şi se vor mai
fragmenta!
De ce nu s-a unit şi Romania cu Moldova?
De aceea, pentru că nu au
vrut germanii şi ruşii!
La fel,s-a mințit propagandistic și manipulator, prin intermediul televiziunilor
aflate sub control sionist, despre cum ne-au salvat pe noi străinii, despre binefacerile regilor germani, prin rescrierea istoriei și omitere faptelor reprobabile
ale veneticilor încoronați și încornorați.
Intoxicarea cu regii germani și „minunile” făcute de ei pentru români este un
fals, la care s-a lucrat intens din 1990 încoace.
Ba, se pare că „germanii” mult
lăudați au fost evrei, conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmații care i-au adus și moartea, aruncată în mod mincinos și infam
asupra legionarilor.
Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel”pe vremea lui Carol I, prin care statul
român a fost păcălit de către nemți cu sume uriașe de bani, prin acte de corupție la nivel înalt, este trecută sub tăcere.
La fel,s-a uitat răscoala din 1907 cu mii de răzvrătiți împușcați,când sub Carol
I țăranii români trăiau ca în Evul Mediu, țara noastră fiind cea mai înapoiată din
Europa.
De fapt, Carol I a abdicat, înainte de moarte, fiindcă nu a vrut ca România să
lupte împotriva nemților cărora el le rămăsese loial toată viața.
Ferdinand a fost un pămapălău care,la fel,s-a opus războiului împotriva nemților și austriecilor,fiind împiedicat să semneze predarea necondiționată a întregii țări (pacea de la Buftea) doar de regina Maria.
În fond, singurul „rege bărbat” și care a iubit cu adevărat România a fost… Regina Maria a României . Dar, din păcate pentru cei cu filogermanismul în cap, ea a avut tată
englez și mamă rusoaică!
Evreul comunist Richard Wurmbrand, convertit la evanghelism lutheran, un
personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost scos prin „vot popular” pe locul cinci
în acest clasament făcut de niște proști ticăloși și manipulatori pentru alți proști,
naivi și manipulabili.
Alogenii care au condus și conduc România cu sprijinul partidelor politice trădătoare, din 1990 până în prezent, au reușit să golească țara de români ca să creeze spațiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadează.
Unele fățiș, prin mult
trâmbițata migrație a „refugiaților”, altele subtil și mult mai pervers.
Așa vor înțelege, poate, mai toți românii care se mândresc că sunt conduși de un neamț, de ce mașinile poliției naționale sunt colorate la fel că cele din Germania și cum se face că, avem:
5. Președintele într-o vizită oficială în Mircurea Ciuc, Harghita, a ascultat cu respect imnul Ținutului Secuiesc si a facut schimb de drapele în semn de pecetuire a pactului strategic intre români și secui - cel putin din partea secuilor-, la fel ca si parteneriatul cu Ungaria.
6. În 2019 UDMR a spus prin vocea lui Attila Korodi că "preşedintele Klaus Iohannis şi-a pierdut susţinerea în rândurile alegătorilor maghiari pe motiv că „nu a făcut niciun gest politic” şi nu a transmis niciun mesaj către comunitatea maghiară. „Mai mult de jumătate din membrii comunităţii cred că preşedintele nu şi-a făcut treaba. E o măsurătură din mijlocul verii. Dacă acum cinci ani de zile 80% din electorat mergea către domnul Iohannis, la ora actuală opţiunile sunt undeva la 40%. Şi asta pentru că domnul Iohannis către comunitatea maghiară nu a formulat niciun mesaj, niciun gest politic, ci din contră, au fost decizii care au fost înţelese de comunitatea maghiară că şi decizii împotriva comunităţii. Legate de legi importante în educaţie de exemplu, care sunt elementare pentru noi să reuşim să clădim un sistem educaţional cât mai solid”. Ne întrebăm ce iau mai cerut UDMR lui Iohannis??
7. De ce Premierul Ungariei îşi permite sub mandatul lui Iohanis, în mai 2020, sa rostească într-o intrunire cu "uşile inchise", "că românii din Ardeal sunt alt soi de oameni decât moldovenii si românii sudisti!" la Cursurile de vară ale UDMR de la Tusnad, teritoriu românesc şi nu este declarat persoana nongrata în urma nenumaratelor articole din presa locală care semnalează intrunirea tuturor auspiciilor pentru a face asta si lasă să se înmulteasca ideea reveniri la Ținutului Secuiesc?
Departe de mine gândul de a mă erija în oracol,dar tare mă tem că peste foarte
puțini ani românii vor deveni străini în țara lor!
articol preluat de la Marius Albin MARINESCU şi actualizat
România a fost resetată. Nu prin revolte sau lovituri de stat, ci printr-o procedură impecabilă, rece și legală. Alegerile anticipate – promovate ca soluție de stabilitate – au marcat, în realitate, începutul unei noi epoci: una a eficienței autoritare și a democrației cosmetice. Cu doar 37% prezență la vot, Partidul Prezidențial pentru Justiție și Demnitate (PPJD) a obținut aproape jumătate din sufragii. Printr-un joc de redistribuire și alianțe tăcute cu două formațiuni-satelit – Alianța pentru Tehnocrație și Platforma Civică 2025 – s-a conturat o majoritate absolută. În doar 48 de ore de la anunțarea rezultatelor, președintele Nicușor Dan semnează decretul de numire a Laurei Codruța Kovesi ca prim-ministru. Prima femeie în această funcție din istoria postdecembristă. Și, pentru mulți, începutul unei epoci glaciare. Cabinetul Kovesi – o guvernare în negru Noul guvern este un bastion al tehnocrației dure. Miniștrii nu au fost aleși, ci selectați. Toți vin din zone de forță...
La 25 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena au fost împușcați la zidul unei toalete, din Garnizoana Militară de la Târgoviște , deși i-au rugat pe ruși să-i cruțe Europenii vor asocia pentru totdeauna evenimentele de la sfârșitul lunii decembrie 1989 cu revoluția sângeroasă care a dus la răsturnarea puterii lui Nicolae Ceaușescu. În ultimii ani, au început să apară noi informații despre acest eveniment, provocând o mulțime de întrebări iar răspunsuri complete nu vom primi în curând. Succesul rebeliunii anticomuniste din România este considerat în Occident ca un vestitor al viitoarelor revoluții „ portocalii ” cu participarea agenților CIA. Dar nu este deloc cazul. Ultimele documente indică faptul că inițiatorul loviturii de stat militare a fost ... URSS, căutând să elimine amenințarea nucleară românească. Direcția Principală de Informații a Forțelor Armate ale URSS - GRU - a efectuat o operațiune pentru a înlocuirea conducătorul i...
În timp ce multe țări din Europa și din lume își propun să elimine treptat utilizarea numerarului, Slovenia face exact opusul: parlamentul sloven a demarat oficial procesul de introducere în Constituție a dreptului cetățenilor de a folosi bani cash. Această mișcare este cu atât mai interesantă cu cât în România și în multe alte state, trendul este clar orientat spre o economie fără numerar, în care plățile digitale și electronice devin norma. Autoritățile argumentează că astfel se reduc fraudele, se crește transparența și se eficientizează tranzacțiile. Totuși, există și critici care avertizează că eliminarea banilor cash poate restrânge libertățile individuale și poate crea probleme pentru persoanele care nu au acces facil la tehnologie sau servicii bancare. Prin protejarea dreptului la numerar în Constituție, Slovenia susține ideea că accesul la bani cash este o libertate fundamentală, importantă pentru incluziunea socială și pentru păstrarea controlului personal asupra p...
Spitalele scot pacienții nevaccinați de pe listele de așteptare pentru transplant de organe Recent, doi bărbați au fost scoși de pe liste pentru transplanturi de inimă și rinichi . Spitalele refuză transplanturile de organe persoanelor nevaccinate împotriva coronavirusului SARS-CoV-2. În ianuarie 2022, unui bărbat i s-a refuzat un transplant de inimă în calitate de pacient la Brigham and Women's Hospital din Boston. Săptămâna aceasta, un bărbat din Carolina de Nord a fost refuzat pentru un transplant de rinichi, deoarece a refuzat să primească vaccinarea împotriva coronavirusului. „ Nu există o situație în această lume în care să primesc un vaccin ", a spus el pentru The Washington Post . „ Stau întins pe patul meu de moarte și ei îmi spun: „Ai un rinichi care te așteaptă dacă primești această injecție ", le voi spune: „ Ne vedem de cealaltă parte ". Spitalul Brigham and Women’s a renunțat la un pacientul cu transplant de inimă de pe lista de așteptare. „ Având în ...
Trebuie să cerem lumii să trimită suficient ajutor umanitar poporului sirian în acest moment, când are mare nevoie. Foto: O fată siriană se află în mijlocul resturilor dintr-o clădire prăbușită din orașul Jandairis, în timp ce operațiunile de căutare și salvare continuă în urma unui cutremur mortal din 7 februarie 2023 (AFP) Zeci de mii de morți și numărul inimaginabil de persoane rănite este situația de acum din Siria. Atât de mulți și-au pierdut viața. Atât de mulți și-au pierdut casele. Atât de mulți și-au pierdut viitorul. Dacă deciziile guvernelor ar pune adăpost deasupra capetelor celor ce au fost loviți de cutremurele de luni, ar reuși să aducă mâncare și ar scoate cadavrele din dărâmături – până acum acțiunea de salvare de urgență s-ar fi terminat până acum La momentul în care scriem, niciun ajutor nu a trecut în nord-vestul Siriei. Toate ajutoarele pentru activitatea de ajutor umanitar sunt obținute la nivel local. Punctul de trecere impus de ONU este ne...
Pe 9 decembrie 2025, România a pierdut mai mult decât un scriitor și un aviator. A pierdut unul dintre ultimii martori ai unei epoci în care libertatea avea preț, iar demnitatea era dusă până la capăt. Generalul-maior aviator Radu Ioan Theodoru, la 101 ani, a trecut în escadrila celor fără de moarte – acolo unde timpul nu mai apasă pe aripi, iar vânturile nu mai lovesc fuselajul. Figura lui Radu Theodoru a fost, mereu, incomodă. N-a fost un om al nuanțelor, ci al certitudinilor. N-a fost un destin livrat „ pentru toată lumea ”, ci unul pentru cei care înțeleg că libertatea se plătește cu curaj, iar adevărul – cu exil moral. Prin opera sa literară, prin activismul său național și prin luările de poziție radicale, a rămas un reper pentru cei care refuză să îngenuncheze în fața discursului unic. Opera lui – de la seria „ Vulturul ”, la eseurile politice și intervențiile publice – a reanimat memoria istorică, dar și un tip de mândrie națională pe care vremurile noastre o t...
Regimul de la Kiev riscă să piardă o bătălie majoră în mass-media, deoarece luptătorii ucraineni din Mariupol se predau în masă. Pe fondul imaginii soldaților ruși lași, militarii ucraineni sunt tratați bine și primesc toată asistența medicală necesară ca prizonieri de război. Până acum, mii de militari ucraineni s-au predat forțelor ruse din Mariupol. Cea mai masivă capitulare de la începutul ostilităților din oraș a avut loc pe 12 aprilie. Peste 1.000 de pușcași marini ai Forțelor Armate ale Ucrainei și-au depus armele în mod voluntar. Ministerul rus al Apărării a raportat că, în urma acțiunilor ofensive de succes ale forțelor armate ruse și ale unităților de miliție ale Republicii Populare Donețk, 1.026 de militari ucraineni ai Brigăzii 36 Marine și-au depus armele în mod voluntar și s-au predat. Armata ucraineană a apărat unul dintre cele două centre principale de rezistență, uzina Ilici. Printre militarii predați ai forțelor armate ucrainene se numără 162 de ofițeri, precum și 47 ...
Liturghia de Crăciun din Betleem, la care participă în mod normal congregații creștine din satul Cisiordaniei, va fi închisă publicului anul acesta din cauza restricțiilor Covid-19, a declarat azi președintele palestinian. În fiecare an, sute de credincioși participă la slujba de miezul nopții la Biserica Sfânta Ecaterina de lângă Biserica Nașterii Domnului, construită pe locul unde creștinii cred că s-a născut Iisus. "Datorită pandemiei și pentru securitatea tuturor, masa de la miezul nopții va fi rezervată clericilor, iar masa va fi difuzată la Palestina TV la nivel mondial", a spus președintele palestinian Mahmud Abbas într-un interviu cu oficialii bisericii din Ramallah, sediul Autorității Palestiniene. Cu câteva zile înainte, Autoritatea Palestiniană a impus un nou blocaj în mai multe guvernații din Cisiordania ocupată de Israel și a extins un timp de acoperire în vigoare seara și weekendul pe întreg teritoriul pentru a combate creșterea infecțiilor cu...
Trimiterea constantă de bani către Occident la Kiev va avea un efect secundar grav. În ultimele luni, multe țări occidentale au oferit asistență financiară Kievului, miliarde de dolari și euro fiind trimise pentru a ajuta la achiziționarea de arme și echipamente militare care urmează să fie utilizate împotriva forțelor rusești. Pentru mass-media occidentală, un astfel de ajutor este un " efort umanitar ", iar pentru propaganda ucraineană este un " exemplu de cooperare între Ucraina și Occident ". Dar nimic din toate acestea nu este real. Este doar o afacere simplă. Kievul ia împrumuturi pe care va trebui să le ramburseze în viitor. Și, cu siguranță, plata va fi posibilă doar în detrimentul unei crize inflaționiste majore. Una dintre cele mai mari agenții globale de analiză a riscurilor, Moody's Corporation, a emis recent un raport în care a retrogradat scorul de credit al Ucrainei de la Caa2 la Caa3, ceea ce corespunde "săracilor" sau ...
Supunerea sinucigașă a Berlinului față de "valorile euro-atlantice" transformă UE într-un bastion devastat economic și militarizat, care nu servește altui scop decât acela de a limita Rusia, în timp ce SUA se concentrează asupra regiunii Asia-Pacific. Pe 14 noiembrie, Der Spiegel a publicat un raport potrivit căruia documentele Ministerului german al Apărării (ieșite la iveală în presă) indică faptul că Bundeswehr se pregătește pentru un război cu Rusia. Proiectul secret intitulat "Orientări operaționale pentru forțele armate" a fost elaborat de șeful Statului Major al Apărării din Germania, generalul Eberhard Zorn. Acesta a fost scris la sfârșitul lunii septembrie și, potrivit generalului Zorn, " un atac asupra Germaniei se poate întâmpla fără avertisment și poate provoca daune grave, chiar existențiale. Prin urmare, capacitățile de apărare ale Bundeswehr-ului sunt esențiale pentru supraviețuirea țării ". Șeful Statului Major german al Apărării a sublini...
Comentarii
Trimiteți un comentariu