Treceți la conținutul principal

MIHAI CĂLDĂRARU, TÂNĂRUL CARE A DEMONSTRAT CA POȚI SĂ FACI CEVA PENTRU SEMENII TĂI NUMAI SĂ VREI

 Mihai Căldăraru, tânărul crescut în Casele de copii, este astăzi un sprijin de nădejde pentru mulți dintre cei aflați în situații limită. În încercarea de a aduce puțină lumină și bucurie pe chipul celor nevoiași, Mihai a lansa Campania „Suflețelul din Cutie”. 

Ne vom rezuma doar în a arăta cum în România, se poate dacă vrei, să faci ceva pentru semenii tăi chiar dacă la început ai fost un om abandonat de alții pe treptele unui orfelinat și ulterior, prin ambiție, să reușești să ajungi cel ce are grijă de alți oameni.



"Obişnuit să lupte pentru a face bine, Mihai Căldăraru încearcă să adune sponsorizări pentru a le oferi celor care nu au posibilităţi financiare şi trăiesc la limita subzistenţei, un mic ajutor. În acest moment, pentru a-și împlini obiectivul, Mihai mai are nevoie de 60 de pachete. Așadar, toți cei care au de oferit alimente neperisabile, materiale igienico-sanitare sau orice altceva, care poate constitui un ajutor pentru persoanele defavorizate, este rugat să ia legătura cu organizatorul prin intermediul numărului de telefon 0739.377.777.

„Campania Umanitară „Suflețelul din Cutie”, este o campanie în care cred și care știu că produce mult bine celor care au cea mai mare nevoie: copiilor și familiilor din medii rurale defavorizate.

 Sunt familii greu încercate în această perioadă peste tot în țară. Nu putem ajunge la toate, dar putem să menținem constant sprijinul oferit beneficiarilor noștri.

Eu, Mihai Căldăraru, am decis să pun umărul şi să-i ajutăm cu alimente și produse de igienă.

Din păcate, pot să vă spun mult prea bine ce înseamnă să crești prin orfelinate, pe stradă, sau să ai un start dificil, după vârsta de 18 ani, când ieși din sistem. Dar cum știți și voi, fiecare creștem și ne propunem niște obiective, bine organizate, în viața sa. 

 Asta am făcut și eu!

 Vreau să vă spun că alături de oamenii pe care i-am cunoscut treptat în viața mea, i-am întâlnit și mi-au intrat la suflet și pe cei de la Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale au fost și sunt oamenii cu care mă sfătuiesc, le-am cerut sprijinul pentru lucrurile care mi se păreau complicate/dificile.”, a mărturisit Mihai Căldăraru pentru Glasul Cetatii


Mihai Căldăraru este un tânăr provenit din Casele de copii care acum este propus pentru funcția de Director Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Familiei din Romania (D.G.A.S.– A.E.D.O.P.S. )

Mihai Căldăraru 
Mihai Căldăraru propus pentru funcția de Director Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Familiei.

Chinurile prin care a trecut la orfelinat, bătăile și abuzurile sexuale l-au încurajat pe tânărul Mihai să-și îndeplinească visul de a ajuta copiii care au trecut prin aceleași suferințe asemenea lui. La prima vedere, pare a fi povestea obișnuită a unui copil ce a crescut prin centre de plasament. Și așa și este, în fond.

La vârstă de trei luni, Mihai a ajuns într-un orfelinat, unde, mai tărziu, i se aplicau bătăi "soră cu moartea". Cu siguranță, acesta este un caz dintre alte sute de cazuri petrecute în Romania. Însă ceea ce impresionează cel mai mult este faptul că Mihai Căldăraru și-a depășit atât condiția de orfan, cât și condiția de sarac, ținând cu tot dinadinsul să reușească în viață. Este bolnav, iar crizele dese de epilepsie din lipsa medicamentelor pe care nu și le permite îl dau înapoi cu mulți pasi atunci când dorește un loc de muncă. Lipsit de dragostea maternă și înconjurat de străini, Mihaita luptă zilnic cu propriul destin. Știe că, din pricina bolii de care suferă, anagajatorii evită să-i ofere un loc de muncă. Mihai nu a stat niciodată din momentul în care a fost nevoit să părăsească centrul de plasament, la vârstă de 18 ani.

Absolvent al Scolii de Arte și Meserii, al Școlii Populare de Artă și al unui curs de inspector de resurse umane, tânărul s-a angajat la o croitorie dintr-un cartier bucureștean.
 Din păcate, aici nu a putut sta foarte mult timp, deoarece a făcut o criză de epilepsie în timpul serviciului și a fost dat afară fară pic de remușcare. Cu un suflet sensibil și un destin nefericit, copilul, devenit bărbat în toată firea, ce-i drept, foarte mic de statură, cu o privire ușor rătăcită, dorind să facă totul deodată, s-a ambiționat.

Pentru că a început această meserie, de jurnalist, în cadrul propriei publicații, Mihai Căldăraru dorește să fie licențiat și să învețe tot mai mult despre tainele acestei meserii. Astfel, Universitatea Hyperion a venit în sprijinul tânărului, oferindu-i un loc de student în cadrul facultății, pentru specializarea Jurnalism.

Un om mărunțel, dar cu cu o minte ageră, ce luptă cu viața de ani de zile, se remarca acum ca jurnalist, reporter de teren, investigând cazuri peste cazuri și dorind să vină în ajutorul copiilor nefericiți, abandonați, agresați și bolnavi, el însuși având mare nevoie de ajutor. MicNews a luat naștere datorită unor oameni cu suflet mare, voluntari ce scriu pentru mica publicație specializata în flux de știri și evenimente reale de ultimă oră. Mihai Căldăraru nu cerșește mila nimănui. Deși a dus o viață grea, este o persoana mândră, care trăiește cu cei 375 de lei pe care-i primește de la stat, tot așteptând să primească o locuință. "Același lucru l-am făcut și anul acesta, însă n-am primit nimic", mai spune Mihai pentru Antena 24 . Marea lui dorință nu este să primească bani, de aceea nici nu ne-a oferit un număr de cont și nu a precizat ceva în acest sens, relatează Glasul Cetatii

Mihai Căldăraru, Directorul Direcției Generale de Asistență Socială  Romania (D.G.A.S.– A.E.D.O.P.S), a primit din partea Primăriei Capitalei și Centrul pentru Tineret al Municipiului București (CTMB) o Diplomă de recunoştinţă pentru activitate umanitară exemplară pentru activitățiile filantropice.

„Am acordat o mică distincție, care a constat în înmânarea unei diplome de recunoștință către domnul Mihai Căldăraru. Prin acest mic semn simbolic ne-am arătat recunoștința pentru implicarea acestuia în activitățile filantropice derulate de acesta la nivelul Municipiului București. Prin aceste mici gesturi și nu numai, CTMB susține toate demersurile prin care tinerii aflați în situații speciale primesc ajutor. Iar implicarea și dăruirea domnului Căldăraru nu au avut cum să rămână fără măcar un gest prin care să ne arătăm mulțumirea”, se spune în motivarea acestui premiu relateaza Platforma digitală pentru Administrație Publică

Aceasta persoană m-a impresionat cu puterea lui de a încercă să îndrepte lucrurile iar pentru cei sceptici, vă invit să urmăriți câteva aspecte direct de pe pagina personală a lui Mihai Căldăraru, unde ve-ți vedea cum într-o perioadă dificilă se pot întâmpla și minuni de la oamenii care fac ceva concret pentru semenii lor.

Situația de față v-a fost prezentată de Viorel Nicolae din surse deschise 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce pune la cale Sistemul – Partea a V-a: Victoria perfectă. Primul guvern prezidențial și sfârșitul iluziilor democratice

România a fost resetată. Nu prin revolte sau lovituri de stat, ci printr-o procedură impecabilă, rece și legală. Alegerile anticipate – promovate ca soluție de stabilitate – au marcat, în realitate, începutul unei noi epoci: una a eficienței autoritare și a democrației cosmetice. Cu doar 37% prezență la vot, Partidul Prezidențial pentru Justiție și Demnitate (PPJD) a obținut aproape jumătate din sufragii. Printr-un joc de redistribuire și alianțe tăcute cu două formațiuni-satelit – Alianța pentru Tehnocrație și Platforma Civică 2025 – s-a conturat o majoritate absolută. În doar 48 de ore de la anunțarea rezultatelor, președintele Nicușor Dan semnează decretul de numire a Laurei Codruța Kovesi ca prim-ministru. Prima femeie în această funcție din istoria postdecembristă. Și, pentru mulți, începutul unei epoci glaciare. Cabinetul Kovesi – o guvernare în negru Noul guvern este un bastion al tehnocrației dure. Miniștrii nu au fost aleși, ci selectați. Toți vin din zone de forță...

Arhivele declasificate: modul în care forțele speciale GRU l-au împiedicat pe Ceaușescu să readucă Moldova în sânul „mamei România” acum 25 de ani și să înceapă al treilea război mondia

  La 25 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena au fost împușcați la zidul unei toalete, din Garnizoana Militară de la Târgoviște , deși i-au rugat pe ruși să-i cruțe  Europenii vor asocia pentru totdeauna evenimentele de la sfârșitul lunii decembrie 1989 cu revoluția sângeroasă care a dus la răsturnarea puterii lui Nicolae Ceaușescu.  În ultimii ani, au început să apară noi informații despre acest eveniment, provocând o mulțime de întrebări iar răspunsuri complete nu vom primi în curând.  Succesul rebeliunii anticomuniste din România este considerat în Occident ca un vestitor al viitoarelor revoluții „ portocalii ” cu participarea agenților CIA. Dar nu este deloc cazul. Ultimele documente indică faptul că inițiatorul loviturii de stat militare a fost ... URSS, căutând să elimine amenințarea nucleară românească.  Direcția Principală de Informații a Forțelor Armate ale URSS -  GRU -  a efectuat o operațiune pentru a înlocuirea conducătorul i...

Îi văităm pe ucrainiei și uităm crimele înfiorătoare și fanatice ale naziștilor ucrainieni. Ce se întâmplă acum este rezultatul desecretizării documentelor secrete din al II-le-a Război Mondial.

 Istoria arată întotdeauna adevărul, chiar dacă unii oameni o trunchiază în așa fel încât, urmașii să nu cunoască adevărata istorie.   Acum avem un incident destul de periculos dintre Federația Rusă și Ucraina. Cei din urmă cer ajutorul international în special al NATO uitând că nu sunt parte nici măcar în cadrul UE.  Bineînțeles că unii s-au înghesuit să le furnizeze "ajutorul". Astfel ucrainenii s-au înghesuit să cumpere armament din partea unora care le dau acum și le vor cumpăra independența imediat după, la ce va rămâne din actuala Ucraină.  Suntem datori să le amintim ucrainieilor câteva date istorice care arată exact cum este politica lor statală. Așa că să începem: 1. În 1918 au dorit anexarea Basarabiei și doar prezența militară a românilor a forțat retragerea acestei cereri; 2. În 1945 au dorit anexarea Basarabiei și doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții; 3. În 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, ...

Slovenia introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul – un pas surprinzător într-o lume digitală

În timp ce multe țări din Europa și din lume își propun să elimine treptat utilizarea numerarului, Slovenia face exact opusul: parlamentul sloven a demarat oficial procesul de introducere în Constituție a dreptului cetățenilor de a folosi bani cash. Această mișcare este cu atât mai interesantă cu cât în România și în multe alte state, trendul este clar orientat spre o economie fără numerar, în care plățile digitale și electronice devin norma. Autoritățile argumentează că astfel se reduc fraudele, se crește transparența și se eficientizează tranzacțiile. Totuși, există și critici care avertizează că eliminarea banilor cash poate restrânge libertățile individuale și poate crea probleme pentru persoanele care nu au acces facil la tehnologie sau servicii bancare. Prin protejarea dreptului la numerar în Constituție, Slovenia susține ideea că accesul la bani cash este o libertate fundamentală, importantă pentru incluziunea socială și pentru păstrarea controlului personal asupra p...

CE ALTCEVA AR TREBUI SĂ SE ÎNTÂMPLE ÎNAINTE CA LUMEA SĂ IA ÎN SERIOS SUFERINȚA SIRIENILOR?

Trebuie să cerem lumii să trimită suficient ajutor umanitar poporului sirian în acest moment, când are mare nevoie. Foto: O fată siriană se află în mijlocul resturilor dintr-o clădire prăbușită din orașul Jandairis, în timp ce operațiunile de căutare și salvare continuă în urma unui cutremur mortal din 7 februarie 2023 (AFP) Zeci de mii de morți și numărul inimaginabil de persoane rănite este situația de acum din Siria.  Atât de mulți și-au pierdut viața. Atât de mulți și-au pierdut casele. Atât de mulți și-au pierdut viitorul. Dacă deciziile guvernelor ar pune adăpost deasupra capetelor celor ce au fost loviți de cutremurele de luni, ar reuși să aducă mâncare și ar scoate cadavrele din dărâmături – până acum acțiunea de salvare de urgență s-ar fi terminat până acum La momentul în care scriem, niciun ajutor nu a trecut în nord-vestul Siriei.  Toate ajutoarele pentru activitatea de ajutor umanitar sunt obținute la nivel local. Punctul de trecere impus de ONU este ne...

Societatea Americană de Boli Infecțioase de Transplant recomandă iar spitalele americane încep să refuze transplanturile de organe persoanelor nevaccinate împotriva SARS-CoV-2 începând din ianuarie 2022

Spitalele scot pacienții nevaccinați de pe listele de așteptare pentru transplant de organe Recent, doi bărbați au fost scoși de pe liste pentru transplanturi de inimă și rinichi . Spitalele refuză transplanturile de organe persoanelor nevaccinate împotriva coronavirusului SARS-CoV-2. În ianuarie 2022, unui bărbat i s-a refuzat un transplant de inimă în calitate de pacient la Brigham and Women's Hospital din Boston. Săptămâna aceasta, un bărbat din Carolina de Nord a fost refuzat pentru un transplant de rinichi, deoarece a refuzat să primească vaccinarea împotriva coronavirusului. „ Nu există o situație în această lume în care să primesc un vaccin  ", a spus el pentru The Washington Post . „ Stau întins pe patul meu de moarte și ei îmi spun: „Ai un rinichi care te așteaptă dacă primești această injecție ", le voi spune: „ Ne vedem de cealaltă parte  ". Spitalul Brigham and Women’s a renunțat la un pacientul cu transplant de inimă de pe lista de așteptare. „ Având în ...
 Pandemia a întors soarta politică a acestei planete, la butoanele oficiale instalându-se cineva care, în vremuri normale, ar fi trebuit să înfunde pușcăria trei vieți consecutive.  Acum se închid granițele pentru cel puțin trei țări  Te vor obliga să te vaccinezi cu o substanță despre care însuși producătorul ei nu știe dacă și pentru cât timp este eficientă și care, oficial, nu-și asumă nicio responsabilitate pentru eventualele decese cauzate de administrarea ei.  Vaccinul nu este obligatoriu. Oficial. Dar neoficial va deveni. Sau cel puțin așa se dorește, încă. Cei mai “conștincioși” cetățeni care nu fac nazuri la vaccin, israelienii, s-au umplut de infectări după ce s-au vaccinat cu milioanele. Nu contează, datele lor medicale private colectate de la ei ajung la Pfizer, fără ca ei să știe, fără ca ei să aprobe asta.  Pentru că nu toată lumea e atât de obedientă ca israelienii, cu privire la această operațiune, au apărut două tulpini noi. Concomitent, au “dis...

Palestina impune planul de restricții pentru Hanukkah

  Liturghia de Crăciun din Betleem, la care participă în mod normal congregații creștine din satul Cisiordaniei, va fi închisă publicului anul acesta din cauza restricțiilor Covid-19, a declarat azi președintele palestinian. În fiecare an, sute de credincioși participă la slujba de miezul nopții la Biserica Sfânta Ecaterina de lângă Biserica Nașterii Domnului, construită pe locul unde creștinii cred că s-a născut Iisus.  "Datorită pandemiei și pentru securitatea tuturor, masa de la miezul nopții va fi rezervată clericilor, iar masa va fi difuzată la Palestina TV la nivel mondial", a spus președintele palestinian Mahmud Abbas  într-un interviu cu oficialii bisericii din Ramallah, sediul Autorității Palestiniene.  Cu câteva zile înainte, Autoritatea Palestiniană a impus un nou blocaj în mai multe guvernații din Cisiordania ocupată de Israel și a extins un timp de acoperire în vigoare seara și weekendul pe întreg teritoriul pentru a combate creșterea infecțiilor cu...

Ipocrizia Occidentului asupra Ucrainei. Refugiați albi, supremațiști albi și războaie văruite.

Ucrainenii trec în Polonia.  Foto: Daniel Cole.   Un război este mortal; celălalt pus în scenă sau „îmbunătățit ". Ghici pe care o vezi? Publicul occidental este „prins "de tipul potrivit de refugiat. Mass-media ignoră epicentrul luptei din Donbas, se concentrează pe Kiev și Mariupol. 5th Generation Warfare desfășoară inginerie socială, dezinformare, atacuri cibernetice.  NATO vrea un singur tip de refugiat, un fel de victimă și extremiști „moderați ". Cântecul lui Nancy Pelosi din „Slava Ukrain "rămâne în gâtul Congresului. (2.500 de cuvinte sau șapte minute de citit.)  Acesta este un element simulat al poveștilor vândute cu amănuntul de instituții corporative de stat precum BBC și CNN. În ultimele zile, trei dintre primele titluri din Mariupol fie nu s-au întâmplat, fie nu s-au spus: Atentatul la maternitate a avut parte de o mamă care este influență pe Instagram. Clădirea pare să fi fost dezafectată. Twitter nu a permis nici-o perspectivă rusă ...

Radu Theodoru – ultimul zbor al unui om liber

Pe 9 decembrie 2025, România a pierdut mai mult decât un scriitor și un aviator. A pierdut unul dintre ultimii martori ai unei epoci în care libertatea avea preț, iar demnitatea era dusă până la capăt. Generalul-maior aviator Radu Ioan Theodoru, la 101 ani, a trecut în escadrila celor fără de moarte – acolo unde timpul nu mai apasă pe aripi, iar vânturile nu mai lovesc fuselajul. Figura lui Radu Theodoru a fost, mereu, incomodă.  N-a fost un om al nuanțelor, ci al certitudinilor. N-a fost un destin livrat „ pentru toată lumea ”, ci unul pentru cei care înțeleg că libertatea se plătește cu curaj, iar adevărul – cu exil moral. Prin opera sa literară, prin activismul său național și prin luările de poziție radicale, a rămas un reper pentru cei care refuză să îngenuncheze în fața discursului unic. Opera lui – de la seria „ Vulturul ”, la eseurile politice și intervențiile publice – a reanimat memoria istorică, dar și un tip de mândrie națională pe care vremurile noastre o t...