21 Decembrie 1989. Tmișoara, Clujul, Bucureștiul se ridică și rezistă sub gloanțe

 Este ziua în care izbucnesc evenimente revoluționare și în alte orașe ale țării, Arad, Cluj, Brașov, Sibiu, dar mai ale București. Aambiția nebunească a lui Ceaușescu de a organiza un miting în Capitală se va întoarce împotriva lui. În noaptea anterioară, în cadrul ședinței Biroului Politic Executiv al CC al PCR, Nicolae Ceauşescu decidea organizarea unei mari manifestații în fața sediului CC al PCR. Era convins că astfel va da o replică semnificativă evenimentelor de la Timişoara, care scăpaseră de sub orice control al regimului. În mintea lui erau vii imaginile ceasului său astral, din august 1968, când în aceeași Piață a Palatului, din același balcon al CC, trăise momentele de maximă popularitate, fiind aclamat de sute de mii de oameni atunci când luase atitudine împotriva invadării Cehoslovaciei de către URSS. Era convins că evenimentele se vor repeta întocmai, ceea ce demonstrează cât de rupt era de realitate și incapabil să mai înțeleagă configurația politică a momentului. Ideea nefastă a mitingului va grăbi propria sa prăbușire. De câteva zile, echipe mixte Armată-Ministerul de Interne patrularu pe străzile Bucureștiului, în special noaptea. Orice posibilitate de coagulare a unui grup consistent de oameni era exclusă. Prin decizia sa, Ceaușescu a creat premisele adunării acestei mase critice în imediata vecinătate a centrului puterii sale politice.

Tmișoara

• Ora 7: Încep manifestaţiile anticomuniste la Arad.

• Orele 8.00-11.00. Sosesc la Timişoara trenurile cu detaşamentele Gărzilor Patrotice din judeţele Olt, Mehedinţi, Vâlcea şi Dolj. Peste 20.000 de muncitori olteni înarmaţi cu bâte, coordonaţi deofițeri de Securitate, erau pregătiţi să facă „ordine” în Timişoara (în anul următor, aceeași metodă va fi folosită cu succes, de Ion Iliescu împotriva manifestanților din Piața Universității). Oltenii fuseseră mințiți că urmează să înfrunte forțe invadatoare din Ungaria și Iugoslavia, susținute de huliganii şi beţivii din Timişoara. Timişoara se afla în pragul unui război civil.

• Generalii trimiși de Ceaușescu la Timişoara întocmiseră deja un plan nebunesc. Numit „Tunetul şi Fulgerul”, planul prevedea dezlănțuirea unor forțe armate colosale împotriva demonstranţilor din Piaţa Operei. Urmau să fie implicate unităţi de TAB-uri, două elicoptere şi 50 de tancuri, care trebuia să înconjoare zona, pentru a împiedica pătrunderea altor protestatari. Revoluționarii urmau să fie dispersați și arestați în urma ofensivei a două coloane de muncitori aduşi de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, urmaţi de militarii MApN şi de cei 22.000 de muncitori olteni.  Echipe ale securităţii, în cooperare cu militarii Drecției de Informații a Armatei şi paraşutiştii din Caracal, urmau să ia cu asalt balconul Operei, arestând pe membrii Frontului Democrat Român, capturând armamentul aflat în posesia revoluţionarilor şi confiscând staţia de amplificare prin care se făceau auzite mesajele anticomuniste acestora. Erau estimați circa 2.000 de morţi, răniţi şi arestaţi din rândul demonstranţilor.

• Ora 9,00. În centrul orașului sunt deja adunați circa 100.000 de timişoreni care reiau demonstrația din noaptea trecută. De la balconul Operei, revoluționarul Lorin Fortuna dă citire Proclamaţiei Forntului Democrat Român. 
• În același timp, din balconul Comitetului Județean al PCR, generalul Chițac dă citire decretului prezidențial de instituire a stării de necesitate pe teritoriul județului Timiș.
• Văzând numărul mare de oameni, oltenii ajunși în Piaţa Operei fraternizează cu manifestanții. Cei mai mulți însă vor prefera să rămână în trenuri, întorcându-se în scurt timp către casă. Unul dintre muncitorii olteni urcă în balconul Operei și spune mulțimii cum au fost minșiți că vor trebui să lupte cu forțe de invazie, și că au înțeles că au fost mințiți.
• Vestea izbucnirii unor manifestații de protest la Lugoj, Arad și în alte orașe din țară, pe parcursul zilei, îi va determina pe cei 4 generali să renunțe la planul lor demențial (din păcate, Armata a distrus documentele ulterior, incluisv file din Jurnalul de luptă a Diviziei Mecanizate Timişoara).

Cluj

• Ora 13. În Piaţa Libertăţii (azi Piaţa Unirii), la geamul Asociaţiei Scriitorilor şi al revistei Tribuna, scriitorii clujenifaxc cunoscută întreruperea discursului lui Nicolae Ceauşescu la București, cu scandarea „Victorie”. 
• Ora 14.00. Sute de muncitori de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG), ieșiți din schimbul întâi, s-au adunat în faţa întreprinderii, fiind urmați de cei care urmau să intre în schimbul al doilea. Încolonați, ei pornesc pe jos spre centrul Clujului.
• Ora 15,30. În Piaţa Păcii (astăzi Piaţa Revoluţiei), se formează primul nucleu de manifestanți, în jurul grupului condus de actorul Călin Nemeş. Acesta se adresează trecătorilor din piaţă, cerându-le să se solidarizeze cu timişorenii. La apariţia militarilor își desface haina, îndreptându-se către aceștia. Armata reacționează brutal și disproporționat și deschide focul în plin în manifestanții care protestau cu mâinile goale. Caldarâmul străzii se umple de morți. Se trage intens în faţa hotelului Continental, la hotel Astoria, în Piaţa Mihai Viteazul, la Fabrica de bere, intrarea spre cartierul Mănăştur, în Piaţa Gării, în cartierul Mărăşti. Morții vor fi adunați de autorități.
• Seara, Doina Cornea, publicistă şi disidentă anticomunistă, arestată la domiciliu, află că securiștii și milițineii care o păzeau ar fi fugit, în urma atacului unor tineri revoluționari. Ea se alătură coloanelor de tineri, coborând la Teatrul Naţional, apoi la Catedrala ortodoxă, unde se rostește în cor rugăciunea Tatăl nostru şi se aprind lumânări în memoria celor uciși de Armată. Doina Cornea propune înfiinţarea Comitetului Reconstrucţiei Naţionale, după modelul FDR de la Timişoara. Este numită preşedinte a nou înfiinţatului comitet, preşedinte executiv fiind Matei Boilă. De la Catedrală, mulțimea se îndreaptă către Palatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, unde are loc o întâlnire cu arhiepiscopul Teofil Herineanu. Acesta încuviinţează venire la Arhiepiscopie a revoluţionarilor.

București

• Încă de la primele ore ale dimineții, muncitorii din marile întreprinderi ale Capitalei sunt organizați de activiștii PCR și conduși, în mari coloane, spre centrul orașului, pentru a participa la manifestația de susținere a lui Ceaușescu. În timpul nopții, în unele întreprinderi, muncitorii fuseseră convocați și obligați să participe la manifestații organizate de politrucii comuniști, în care unii dintre ei fuseseră puși să ia cuvântul și să condamne evenimentele de la Timișoara, organizate – conform tezei oficiale – de agenți ai unor state imperialiste.
• În acest timp, are loc ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în care, pe lângă analizarea situației din Timișoara, se hotărăște, la propunerea lui Ceaușescu, creșterea de la 1 ianuarie 1990 a retribuției minime cu 200 lei, a pensiilor cu 100 de lei, a ajutorului social și alocațiilor pentru copii.
• Ora 10,00 – Sute de mii de muncitori, purtând tablourile cuplului dictatorial şi pancarte cu lozinci comuniste, se adună în Piața Palatului, în fața clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist Român, pentru a participa la mitingul convocat de Ceaușescu. Atmosfera care stăpânește această mulțime este una de tensiune, incertitudine și frică.
• Ora 12.30. După cuvântările unor politruci din întreprinderile bucureștene, care înfieraseră Revoluția din Timișoara, în finalul mitingului, Ceaușescu ia cuvântul. Din mulțime încep să se audă primele huiduieli și scandări legate de crimele de la Timișoara. S-au distins grupul muncitorilor de la Turbomecanica și cel din jurul revoluționarului Nica Leon. Un vuiet asurzitor, greu de suportat, acoperă piața, inducând panică în mulțimea care aruncă lozincile și, într-un vacarm asurzitor, se înghesuie spre căile de ieșire din piață. După câteva momente de derută, Ceaușescu și soția sa încep să strige la participanți, cerându-le să revină la locurile lor. Majoritatea vor reveni, sub îndemnurile vigilenților activiști de partid și securiști, dar o mare parte nu se vor mai întoarce, îndreptându-se spre Piața Romană și Piața Universității, Piața Kogălniceanu, Bulevardul 6 Martie (azi Elisabeta), Piața Rosetti, unde vor forma primele nuclee protestatare. Ceaușescu își continuă cuvântarea, condamnând evenimentele din Timișoara, pe care le consideră ca fiind organizate de agenturi de spionaj străine, în scopul dezmembrării României și opririi dezvoltării țării. El anunță creșterea salariilor și a pensiilor, convins fiind că astfel va satisface nemulțumirile românilor.

• Televiziunea Română nu și-a întrerupt emisia, așa cum prevedea protocolul pentru situații neprevăzute, decât după momentele de derută ale dictatorului. Întreaga populație a țării a putut auzi haosul din Piață, văzând pentru prima dată un Nicolae Ceaușescu depășit de situație, încremenit, cu figura crispată, neputând să mai articuleze nici un cuvânt. Când în sfârșit transmisia în direct s-a oprit, românii cunoscuseră deja momentul psihologic decisiv. Ei înțeleseseră că autoritatea dictatorului este zdruncinată. Acest eveniment, vizionat de întreaga țară, va avea un ascendent uriaș în declanșarea și în alte centre urbane a evenimentelor revoluționare.
• În timp ce Ceaușescu își continuă discursul, aclamat de cei rămași în piață, la Piața Romană și la Piața Universității, în jurul nucleelor de protestatari se adună alți și alți bucureșteni. Își fac apariția milițieni echipați cu căști, scuturi și bastoane de cauciuc. Manifestanții îngenunchiază sau se așează pe trotuar în fața lor, strigându-le că sunt români și trebuie să fraternizeze cu ei.

• După-amiază, Nicolae Ceaușescu inițiază o teleconferință fulger cu prim-secretarii comitetelor județene de partid, declarând că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acțiuni organizate și dirijate, cu scopul destabilizării țării, îndreptate împotriva integrității și independenței României. Dispune mobilizarea generală a întregului activ de partid și de stat, a tuturor forțelor de represiune: Miliție, Securitate, unități militare. „Trebuie să demascăm și să respingem cu hotărâre această acțiune și să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acțiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării poporului.” Ordonă, de asemenea, constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secții, a unor „grupe de apărare”. Tot acum, Ceaușescu apelează la Adrian Păunescu și Dan Deșliu, ca oameni de cultură, pentru ca aceștia să pledeze public în favoarea liniștirii atmosferei. Adrian Păunescu refuză, iar despre Dan Deșliu i se reamintește că are o atitudine dizidentă deja.

• Orele 14-16. Tot mai mulți bucureșteni se alătură manifestanților din Piața Universității. Șiruri de scutieri sunt amplasate la Piața Romană, în dreptul Sălii Dalles, la statuile de la Universitate, la intrarea pe strada Batiștei și pe strada Câmpineanu, pentru a împiedica nucleele de protestatri să se unească ori să pătrundă spre Comitetul Central, care devenise fortăreața puterii lui Ceaușescu. La Universitate, oamenii se roagă și cântă Deșteaptăte Române, scandând mesaje împotriva lui Ceaușescu și regimului comunist. Este plin de drapele tricolore, de pe care a fost înlăturată stema comunistă.
• Ora 14,30. Apar dispozitive militare și 10 autovehicule blindate, care încep să treacă în viteză prin mijlocul masei de manifestanți, cu intenția spargerii manifestației. Revoluționarii se feresc și revin de fiecare dată în mijlocul bulevardului.
• Vasile Milea, Tudor Postelnicu, Nicolae Andruța Ceaușescu și Ion Dincă ies în stradă pentru a coordona personal represiunea.
• Se trage clopotul bisericii Colțea, ceea ce amplifică starea de spirit existentă.
• Ora 16:15. Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor, trimite în zonă încă 10 ofiţeri şi 100 de soldaţi în termen, cu 8 autocamioane militare. Unul dintre aceste camioane a intrat în plin în mulţimea de oameni din Piaţa Universităţii, secerând şapte vieţi. Au fost primii eroi care au murit la Revoluție în Bucureşti. Unul dintre blindate intră în plin într-un grup de tineri și adolescenți, omorând pe loc 7 dintre ei. Sunt primii morți căzuți în Revoluție, în Capitală (ucigașul nu a fost nici până astăzi pedepsit, fiind scăpat prin complicitatea organelor statului român).

• Protestatarii reușesc să construiască o baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea, rezistând pe ea până la miezul nopții, când forțele de ordine reușesc doborârea ei.

• Ora 17,00-18,00. Armata începe să tragă în manifestanți. Sunt împușcați mortal și răniți grav zeci de oameni. Manifestanții dau dovadă de un eroism deosebit. Se retrag să se adăpostească pe margini, pe lângă clădirile bulevardului, atunci când se trage, pentru ca, de fiecare dată, susținuți de îndemnurile celor mai îndrăzneți, să revină înspre locul manifestației,. Pentru a nu îl pierde. Mulțimea continuă să reziste.

•  Răniții sunt transportați pe brațe la Spitalul Colțea, fiind introduși pe ferestre, pentru a li se acroda ajutor medical. Medicii operează continuu, încercând să salveze vieți. De multe ori, totul este în zadar. În liniștea nopții, focurile de armă se aud pînă departe, spre marginile orașului.Bucureștenii ascultă, îngroziți, din locuințele lor, imaginându-și măcelul.

• Se remarcă apariția unor primi lideri de opinie, așa cum sunt Dan Iosif, Dumitru Dincă ș.a., care cu un curaj ieșit din comun, se adresează manifestanților, mobilizându-i, încurajându-i, făcându-i să reziste represiunii, De asemenea, se remarcă prezența poetului Ioan Alexandru și a preotului fost deținut politic Constantin Galeriu, care la rândul lor întăresc sufletele combatanților.
• În pasajul de la Piața Universității, manifestanții capturați sunt aduși de milițieni și bătuți în mod barbar. Pardoseala și pereții pasajului sunt pline de sînge și de grămezi formate din trupurile celor arestați, obligați să stea în felul acesta.
• În toată această seară de groază, radioul a acontinuat să transmită permanent imnuri “patriotice” comuniste, iar televiziunea a tranmis un program de patru ore (19-22) de emisiuni cu puternic caracter propagandistic comunist.
• Ora 24 – Sub coordonarea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, se trage în plin asupra manifestanților, incusiv de pe clădiri, din străzile laterale și de pe tancuri. Asfaltul este plin de sânge și de mii de cartușe.
• Manifestanții capturați sunt adunați în mai multe puncte, duși pentru identificare și înregistrare pe platoul Miliției Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava, unde vor fi înghesuiți în vechile celule subterane. Acolo vor fi torturați și batjocoriți. Printre ei se alfau foarte mulți copii. Aceștia vor fi ridicați noaptea de o dubă, duși la Miliția Captalei, unde vor fi puși să spele sângele de pe jos, iar apoi internați în orfelinate.
• Focurile de armă se aud în acea noapte pe străzile din centrul Bucureștiului, până la orele 3:00 dimineața. Atunci s-au retras spre case ultimii rezistenți.
• Răniții și morții sunt transportați mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgență, Spitalul Colțea și secția de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală și Direcția Sanitară interzic autopsierea victimelor decedate. Se dă ordin de incinerare a cadavrelor, ceea ce însă nu va mai apuca să se întâmple.
• În acea noapte, la București, 50 de persoane au fost ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava.
• Nicolae și Elena Ceaușescu au rămas în acea noapte în dormitorul special din clădirea Comitetului Central al P.C.R., fiind informați operativ în legătură cu evoluția evenimentelor, coordonând personal represiunea.
• Ora 1,00 – Ministrul Apărării, Vasile Milea și Iulian Vlad, Șeful Securității, îl informează pe Nicolae Ceaușescu că zona centrală a Bucureștilor a fost degajată de manifestanți. Mulțumit, acesta se duce la culcare.
• Pînă spre zori, caldarâmul a fost spălat de sânge cu mașinile pompierilor și Salubrității.