În iunie 2021, președinții Biden și Putin, la Geneva, au stabilit noile coordonate ale politicii mondiale. Cele convenite atunci au fost reiterate în videoconferința din februarie 2022, cu nici două săptămâni înainte de invazia Ucrainei. Ca și la întâlnirea dintre Gorbaciov și Bush Sr., din 3 decembrie 1989, cele două mari puteri și-au urmărit propriile interese. În 1989, victime colaterale au căzut România și Panama, iar în februarie 2022 Ucraina (posibil și Republica Moldova).
Criteriile ce i-au împins pe cei doi lideri la o înțelegere sunt următoarele:
1) Războiul economic global, care-i are ca protagoniști pe americani și chinezi, tinde să se acutizeze. Cine va câștiga acest conflict, cu siguranță va deține supremația mondială.
2) China și Rusia au probleme majore la granița dintre cele două state. În timp ce pe întinderile uriașe ale Siberiei și cele din Extremul Orient, unde se află și majoritatea resurselor Rusiei, care asigură existența acestei țări, filonul rus este într-o scădere dramatică de populație, câteva milioane de chinezi s-au strămutat dincoace de frontiera sino-rusă. Putând oricând să se organizeze într-o enclavă etnică, care să ceară ajutorul Chinei pentru autodeterminare, această nouă populație a Rusiei ridică deja probleme majore pentru politica statului rus. Conștientă de ce rezervă viitorul într-o astfel de situație, cu o Chină avidă după resurse energetice și cu ochii țintă pe țara vecină, Rusia caută pe cât posibil să amâne deznodământul predictibil până când Beijingul va fi suficient de slab pentru a nu ridica vreo pretenție de ordin teritorial. Iar acest lucru se poate întâmpla, cu siguranță, doar dacă China va pierde confruntarea și cursa economică cu Statele Unite.
3) Rusia și SUA au, deci, interese comune, dușmanul numărul 1 fiind China, țară ce a realizat acest fapt, motiv pentru care nu s-a pronunțat față de războiul ruso-ucrainean, deși Statele Unite au cerut în nenumărate rânduri poziționarea clară a acestei mari puteri, a cărei expectativă denotă interese economice și de stat pe termen lung (momentan China are nevoie de resursele cumpărate din Rusia, dar și de creșterea prezenței economice pe piața rusă, unde oamenii de afaceri chinezi au primit „undă verde” pentru a prelua activele la care au renunțat firmele occidentale).
Pentru a-și atinge obiectivele, cele două puteri globale, SUA și Rusia, și-au coordonat agendele secrete, acțiunile de după jumătatea lunii februarie 2022 fiind elocvente, dar arătând și direcția acțiunilor geopolitice din perioada următoare:
a) Rusia a invadat Ucraina, urmărind deschis securizarea graniței sale de Vest. Transformarea statului vecin Moscovei într-o zonă tampon, demilitarizată, valabil și Republica Moldova, asigurând o distanță de siguranță între Rusia și granițele NATO și Uniunii Europene. Ulterior, odată cu securizarea graniței de Vest, graniță mult mai aproape de principalele mari orașe rusești, decât cea estică, Rusia se poate ocupa în liniște de spinoasa problemă a „minorității” chineze.
b) Prin invadarea Ucrainei, SUA a câștigat sprijinul necondiționat al Europei Occidentale, care, deși fusese somată de nenumărate ori de fostul președinte Donald Trump, refuzase constant noi investiții în infrastructura militară.
Prin mutarea Rusiei, complexul militaro-industrial al Statelor Unite va livra armament și tehnică de luptă statelor din Uniunea Europeană și membrelor NATO, în valoare de sute de miliarde de dolari. Prin această mutare, SUA va putea stopa declinul economic și inflația galopantă de la momentul 2022. Totodată, sancțiunile impuse Rusiei (pe care Putin pare să le fi acceptat ca preț pentru geopolitica de securitate a zonei de vest, dar și a sprijinului ulterior al SUA în problema chineză – urmează sistarea, într-un fel sau altul a gazului rusesc în statele europene) au dat liber la ancorarea pe termen lung a economiei europene față de SUA. Cu o Uniune Europeană dependentă de schimburile comerciale și propria politică de securitate față de Statele Unite, Washingtonul va putea declanșa o contraofensivă economică totală față de China.
c) De reținut, Joe Biden, în vremea mandatului său de vicepreședinte al SUA, în timpul administrației Obama, a răspuns direct de politica externă a Ucrainei, opunându-se admiterii acestei țări în NATO, dar și în structurile Uniunii Europene (dincolo de propaganda oficială). Tot la presiunile lui Biden, în ultima lună, Zelensky a refuzat declararea Ucrainei ca țară neutră, invocând tot felul de pretexte, fapt ce ar fi stricat jocurile și țintele geostrategice ale Rusiei, ce vizează ocuparea Donbasului și a coridorului de sud al Ucrainei, a Insulei Șerpilor, a Bugeacului - Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voievodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre și Marea Neagră - și a întăririi prezenței în Transnistria, cu ieșire directă la Gurile Dunării, prin transformarea Mării Neagre într-un „lac rusesc”.
Analiza de față a fost realizată de Bogdan Păpădie și se bazează pe informații ce provin din surse deschise, dar și din zona de intelligence.
Comentarii
Trimiteți un comentariu