Poziția decisivă pe care președintele Recep Tayyip Erdogan a adoptat-o cu privire la aderarea Suediei și Finlandei la NATO, precum și argumentele pe care le aduce cu privire la interesele naționale și de stat ale Turciei, au ridicat semne de întrebare nu numai cu privire la planurile viitoare de extindere a Alianței, ci și la credibilitatea și unitatea blocului comunitar.
Referindu-se la reintrarea Greciei în NATO în 1980, după ce aceasta și-a suspendat calitatea de membru în urma invaziei turce din nordul Ciprului în 1974, Erdogan a spus: "Știți cum se comportă Grecia în Alianța față de Turcia. Aceasta este o altă greșeală pe care Turcia nu vrea să o facă". Apoi, referindu-se la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și la mișcarea Gülen, președintele turc a adăugat: "Țările scandinave sunt o pepinieră a terorismului, au tendința de a trata teroriștii ospitalier, de a-i lăsa să intre în parlament. Prin urmare, pentru moment, nu o putem privi pozitiv".
Deși Erdogan încearcă să denatureze încălcările de către Turcia a spațiului aerian național grec și se plânge de sprijinul occidental pentru offshoot-ul sirian al PKK, Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), aceasta nu este nici pe departe prima contradicție din NATO. Printre multe alte contradicții NATO din ultima vreme, Turcia nu a impus sancțiuni Rusiei pentru operațiunea sa militară din Ucraina și a achiziționat sistemul de apărare antirachetă S-400 fabricat de Rusia, în ciuda avertismentelor clare din partea Washingtonului.
Există, fără îndoială, o mare diferență în tratarea problemei kurde între Turcia și țările care doresc să accelereze aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Cu toate acestea, întrucât Ankara se teme de separatismul kurd din estul Turciei, nu are o politică de toleranță față de PKK, ceea ce face ca diferențele cu Occidentul să fie ireconciliabile, deoarece nu există dorința de a pune capăt sprijinului pentru YPG.
Diaspora kurdă devine, de asemenea, mult mai pronunțată și, potrivit lui Erdoğan, câștigă mai multă influență politică în statele occidentale. Ankara consideră că acesta este un motiv major pentru piedicile din relațiile Turcia-NATO.
Un alt motiv pentru care Turcia se opune intrării Suediei și Finlandei în NATO este din cauza relațiilor sale cu Grecia, despre care Erdogan spune că sunt tensionate, în ciuda faptului că ambele state sunt presupuse aliați NATO. Deși avioanele de vânătoare turcești au încălcat zilnic spațiul aerian al Greciei de ani de zile, într-o mișcare fără precedent pe 7 mai, Departamentul de Stat al SUA a calificat acțiunile drept "provocatoare". Încălcările zilnice de către Turcia ale spațiului aerian grecesc corespund, de asemenea, cu pretențiile sale respinse la nivel internațional asupra unor insule și insule grecești.
Având în vedere că Erdogan se află într-o campanie electorală, deși încă neoficial, este esențial pentru el să încerce să păstreze unitatea națională, mai ales că bătălia cu kurzii se duce, de asemenea, ilegal, pe teritoriul Irakului și Siriei. Cu consensul absolut necesar înainte ca o țară să poată intra în NATO, mobilizarea lui Erdogan pentru aderarea la NATO îl poate face să pară pe plan intern un actor major în afacerile globale.
Chiar dacă a existat o eludare a protocolului NATO privind aderarea, deoarece Turcia este un membru critic al alianței și are a doua cea mai mare forță de muncă din blocul comunitar, este probabil ca Erdogan să folosească acest avantaj pentru a obține concesii în altă parte sau să amenințe să se integreze mai profund în sistemul eurasiatic în curs de dezvoltare și în afara celui atlantic. Dacă principalele țări NATO au evaluat acest lucru ca fiind important din punct de vedere strategic pentru ele, în special în contextul global actual, vor încerca să vină cu o formulă pentru a liniști Turcia pentru a-și debloca dreptul de veto.
Cu toate acestea, chiar dacă se găsește o soluție, opoziția lui Erdoğan a pus din nou sub semnul întrebării credibilitatea unității NATO. Poziția și respingerea Turciei creează impresia unei funcționări defectuoase și a unor probleme majore în relațiile interne ale NATO. Deși statele pot avea diferențe politice, atunci când vine vorba de chestiuni militare, scopul NATO este de a da dovadă de unitate. În acest fel, poziția turcă va avea o anumită greutate, după cum a văzut Departamentul de Stat anunțând că secretarul de stat adjunct Karen Donfried va discuta serios subiectul cu Ankara.
Având în vedere că publicul suedez și finlandez are un sprijin fără precedent pentru aderarea la NATO, Washingtonul nu va dori să piardă o astfel de oportunitate. Din acest motiv, Washingtonul va face un efort serios pentru a depăși dezacordurile pentru a câștiga favoarea Ankarei pentru a deschide calea aderării la NATO pentru cele două țări scandinave.
Până în prezent, Turcia nu a oferit nicio concesie în ceea ce privește poziția sa față de Rusia și achiziționarea S-400. Washingtonul favorizează în acest moment relațiile cu Grecia, deoarece își servește pe deplin interesele pe flancul sudic al NATO și, în multe privințe, încearcă să înlocuiască importanța Turciei pentru blocul comunitar, iar investițiile militare semnificative se îndreaptă în țara mediteraneană, în timp ce Turcia rămâne blocată în programul de avioane de vânătoare de a cincea generație F-35 și incapabilă să-și modernizeze avioanele de vânătoare F-16. Turcia ar putea chiar să-și folosească dreptul de veto pentru a inversa numeroasele avantaje pe care armata greacă le-a obținut față de omologul său turc.
Indiferent, așa cum Erdogan servește interesele Turciei în primul rând, mai degrabă decât consensul NATO, el va folosi dreptul de veto ca un mijloc de a inversa fie sprijinul occidental pentru YPG, pentru a permite Turciei înapoi în programele de arme occidentale care îi este interzis să recâștige avantajul față de armata greacă, și / sau a obține ajutor financiar. Oricum ar fi, este puțin probabil ca Turcia să pună capăt dreptului său de veto fără a câștiga ceva major în schimb.
Situația de față a fost prezentată de Paul Antonopoulos, analist geopolitic independent și postată de Viorel Nicolae, se bazează pe informații ce provin din surse deschise.
Comentarii
Trimiteți un comentariu