Printr-o scrisoare deschisă, fostul senator Sorin Ilieșiu îi predă o lecție de istorie cancelarului austriac, amintindu-i lui Nehammer că Austria a exploatat unsprezece generații de români.
Textul integral al scrisorii:
"Scrisoare deschisă
Domnului Cancelar al Austriei KARL NEHAMMER
Prin intermediul Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în România, E.S. Dna. Adelheid Folie
Spre știință:
Doamnei Președinte al Comisiei Europene URSULA VON DER LEYEN
Doamnei Președinte al Parlamentului European ROBERTA METSOLA
Domnului Președinte al Consiliului European CHARLES MICHEL
Domnule Cancelar,
Credeți că România ar putea cere vreodată Austriei daune pentru stăpânirea nelegitimă a două teritorii românești: Transilvania (între anii 1691-1918) și Bucovina (între anii 1774-1918)? Ar putea oare acorda Austria daune României pentru exploatarea a unsprezece generații de români (reprezentând în total câteva zeci de milioane de oameni) precum și a uriașelor bogății naturale din aceste teritorii? (va da Austriei înapoi românilor inclusiv aurul din Carpați ajuns nelegitim la Viena?)
Credeți că România ar fi îndreptățită să ceară Austriei daune pentru „uciderea în efigie” a poporului român prin tragerea pe roată sau în țeapă a zeci de lideri ai revoluției conduse de Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785), revoluție care, prin câteva dintre idealurile ei, a inspirat revoluția franceză demarată patru ani mai târziu, în 1789? Remarcăm faptul că nicăieri în Europa în acea epocă nu se mai practicau execuții atât de bestiale precum cele prin care au fost martirizați Horea și Cloșca, conform ordinului dat de împaratul Austriei: «Să li se frângă cu roata toate membrele corpului, începând de jos în sus, anume mai întâi lui Cloșca și apoi lui Horia /…/ iar corpurile lor să se despice și să se taie în patru, capul și părțile corpului să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri.» În acel timp, Casa imperială de la Viena îl numise ca guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei pe baronul Samuel von Brukenthal.
În timpul revoluției din anii 1848-1849, 40.000 de români și-au dat viața pentru anularea unirii ilegale a Transilvaniei cu Ungaria, dar și pentru pentru „triumful Austriei”. Ca „recunoștință”, după 18 ani, în anul 1867, împăratul Austriei a impus anexarea Transilvaniei la Ungaria, știind că un asemenea act putea duce, dipă circa 100 de ani, la dispariția prin maghiarizare a poporului român din Transilvania, respectiv prin interzicerea limbii române, prin înlocuirea numelor românești cu nume ungurești și prin trecerea de la „religia românească” la cea „ungurească” sau „austriacă”. Din fericire, după 50 de ani, în anul 1918, Anexarea a fost abolită prin Unirea Transilvaniei cu țara-mamă, România.
Credeți că România ar fi îndreptățită să ceară daune pentru tot ce-au îndurat românii în acei 50 de ani de teroare (1867-1918), ca urmare a deciziei Austriei de a anexa Transilvania Ungariei?
Menționăm cu regret și atitudinea incredibilă a împăratului Austriei din anul 1892 când a refuzat să primească – darmite să citească – Memorandumul pentru respectarea drepturilor românilor din Transilvania. Ulterior, împăratul a consimțit la întemnițarea liderilor românilor, chiar dacă cei mai loiali supuși ai Imperiului, timp de peste 200 de ani, au fost românii.
Să nu uităm nici faptul că în aceste două secole, milioane de români din Transilvania și din Bucovina, supuși ai Împăratului Austriei, au fost obligați să lupte în războaiele imperiului austriac și ale celui austro-ungar. Românii erau trimiși în prima linie a frontului, fiind apreciați ca „soldații ideali”. În toate aceste războaie, cei mai decorați eroi și cei mai mulți decedați au fost românii.
În primul război mondial, soldații români din armata austro-ungară au fost obligați în mod incalificabil să lupte chiar împotriva fraților lor din regatul României, cu toate că puteau fi trimiși pe alte fronturi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu