Economia mondială traversează o perioadă de volatilitate care nu poate fi înțeleasă doar prin prisma fluctuațiilor bursiere. De fapt, evenimentele recente demonstrează un fenomen mult mai subtil și mult mai periculos: controlul global asupra creditului și manipularea titlurilor de trezorerie. Donald Trump, în mod surprinzător pentru mulți, nu a fost făcut să renunțe la politicile sale comerciale agresive din cauza unei crize bursiere, ci din cauza unei mișcări tăcute, dar devastatoare, a Japoniei care a început să vândă titluri de trezorerie americane. Acest lucru a avut un efect de domino, scăzând prețul acestora și, simultan, crescând dobânzile cu care Statele Unite se împrumută.
Adevărul este simplu: totul se reduce la încrederea în statul american, la percepția sa ca garant al stabilității economice. Deși putem specula pe piața de capital, nu putem face același lucru cu bonitatea unui stat. Moneda unei națiuni este legată de capacitatea sa de a plăti datoriile și de a susține un sistem financiar global interconectat. Ceea ce se întâmplă acum este că statul american, odată marele emisor de datorii, este prins într-o capcană de încredere, iar mișcările externe – cum ar fi vânzarea titlurilor de trezorerie – pot destabiliza întreaga structură.
Ceea ce ar trebui să înțelegem este că întreaga structură financiară globală nu se bazează pe aur sau pe resurse tangibile, ci pe credite emise de guverne. Aceste credite sunt garantate de viitorul nostru colectiv – de munca celor ce vor veni și de eforturile celor din prezent. Aranjamentele financiare din ultimele secole au condus la o externalizare periculoasă a controlului asupra creditului, lăsând statul doar cu responsabilitatea de a interveni atunci când sistemul intră în colaps. Cei care profită de pe urma acestui sistem sunt băncile și instituțiile financiare care, într-o formă de corporatism global, se asigură că nu vor plăti niciodată costurile reale ale crizelor economice.
Naționalizarea sistemului bancar, un subiect discutat sporadic, este văzută de mulți ca o soluție radicală. Dar nu este suficient să naționalizăm băncile. Este nevoie de o reformă structurală profundă, care să reînființeze controlul asupra monedei și creditului în mâinile statului. Într-o astfel de societate, statul ar trebui să fie protectorul intereselor cetățenilor, iar nu al intereselor băncilor private. Din păcate, acest scenariu este departe de a deveni realitate. Majoritatea oamenilor a fost educată să respingă ideea unei centralizări mai mari, de teamă că aceasta ar duce la abuzuri. În realitate, abuzurile deja există, dar sub o formă mai subtilă, alimentată de un sistem economic care încurajează corupția și inegalitatea.
În final, întrebarea este simplă: dacă nu putem controla banii și nu putem controla modul în care sunt emise datoriile, cine mai are cu adevărat puterea în această lume?
De Viorel NICOLAE
Comentarii
Trimiteți un comentariu