La închiderea urnelor, George Simion – candidatul suveranist, anti-sistem, liderul unei mișcări care a crescut organic, din stradă, din revoltă – era cotat cu 52% în estimările oficiale. Era favorit clar, vocea unei Românii care vrea alt drum. Dar dimineața nu l-a mai prins câștigător. În mod „miraculos”, peste noapte, balanța s-a înclinat spre candidatul pro-UE, omul sistemului, susținut discret, dar constant, de structuri interne și externe.
Nicio explicație clară. Doar tăcere. Doar declarații seci despre „votul diasporei” și „centralizări întârziate”. În schimb, reacția Bruxelles-ului a fost promptă: aplauze, felicitări, stabilitate. Stabilitate pentru cine?
Oamenii care au crezut în votul lor simt că au fost trădați. Simt că au fost spectatori la o piesă de teatru al cărei final fusese deja scris. Și nu e prima oară. Poate că nu s-au folosit tancuri sau bastoane, dar rezultatul e același: sistemul a ales din nou în locul nostru.
Trăim într-o Europă în care democrația pare să existe doar când câștigă „cine trebuie”. În rest, suntem „needucați”, „extremiști”, „manipulați”. Sau pur și simplu, tăcuți.
Poate că Simion a fost doar începutul. Poate că o parte a României s-a trezit. Dar va trebui să ne întrebăm cât de departe suntem dispuși să mergem pentru ca votul nostru să conteze cu adevărat.
De Viorel NICOLAE
Comentarii
Trimiteți un comentariu