România între tăcere și înlocuire: când lipsesc temele esențiale, pierdem viitorul

După mai bine de șapte ore de dezbateri în primele două zile de campanie, am constatat ceva dureros, dar previzibil: niciun cuvânt despre transformările demografice majore prin care trece România. Nici 10 secunde nu s-au găsit pentru o temă care va modela această țară pentru generațiile următoare.

Se discută despre Rusia, despre războiul hibrid, despre cine pe cine a ironizat mai inspirat. În schimb, realitatea cotidiană – cea în care românii sunt înlocuiți treptat cu forță de muncă importată masiv din Asia și Africa – rămâne o non-temă. Vietnamezi, pakistanezi, indieni, ucraineni, turci sau srilankezi sunt aduși pe bandă rulantă, cu acorduri și legi făcute în tăcere. Ce nu spun politicienii este că acești oameni vor deveni cetățeni români după doar trei ani, printr-o lege trecută aproape neobservată.

Până în 2030, în marile orașe, românii riscă să devină o minoritate cultural stingherită. Dacă președintele ales va prinde două mandate, cum au făcut Iliescu, Băsescu și Iohannis, e posibil ca și în satele tradiționale să se vorbească tot mai puțină română.

Această transformare este acompaniată de un sistem tot mai agresiv de cenzură și control. Legi, instituții, mecanisme subtile sau brutale – toate sunt deja în funcțiune pentru a preveni orice formă de revoltă, orice opinie „incorectă politic”. Trăim poate cea mai mare reducere a libertății de expresie de după 1989. Oamenii sunt ridicați de acasă pentru o postare sau o glumă. Telefoane confiscate, biblioteci percheziționate – în numele „războiului informațional”.

Și totuși, tema libertății lipsește din dezbateri. Nimeni nu întreabă ce fel de societate construim, cât din ceea ce numeam cândva „democrație” mai există. Se discută despre și mai multă cenzură, despre reglementarea rețelelor sociale, despre sancționarea discursului „greșit”.

Nu s-a discutat nici despre natalitate, nici despre exodul tinerilor, nici despre digitalizarea forțată, despre supravegherea biometrică, terapiile mARN sau impactul inteligenței artificiale asupra pieței muncii. Nu s-a pus întrebarea fundamentală: pentru cine este construit acest viitor?

În schimb, am asistat la o mascaradă de discursuri fără fond, ironii de platou și tăceri strategice. A lipsit orice formă reală de suveranism. Așa-zișii suveraniști fie au fugit, fie tac cu înțelepciune calculată. Alegătorul rămâne prins între „pro-europeni” obedienți și „atlantici” disciplinați. Toți în limitele dictate de „partenerii strategici”, toți cu aceeași agendă în buzunar.

Este o dezbatere despre președintele din 2030, poate chiar 2035. Iar dacă România nu-și regăsește vocea, dacă nu-și cere dreptul la un proiect de țară propriu, riscăm să devenim o piață, o garnizoană și, în cele din urmă, o amintire colectivă.

Viorel Nicolae